Glasul
Autor: Nicu Hăloiu
Album: fara album
Categorie: Incurajare
Glasul
Te-ndrepți spre-ngemănarea cerului cu marea
Te-așteaptă oare-acolo al viselor liman?
Când norul negru cade acoperindu-ți zarea
Și pornește vântul, cumplitul uragan,
Cine-ți ține catargul, ce înger suveran?
Cu arca sus pe valurile cumplitului ocean,
În lupta cu stihia ești zeu, erou, titan,
Îți rupe vântul pânza, catargul și vigoarea,
Și-atunci, rămas în voia destinului tiran,
Ridici privirea-n ceruri și îți invoci iertarea!
Și de-abia atunci tu ieși din închisoarea
În care ți-a prins lumea sufletul sărman,
Singur și slăbit, începi s-auzi chemarea
Acelui glas din tine, greu, nepământean,
Șoptindu-ți hai la Mine, Eu îți dau iertarea!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230106/glasul