Sfințenie astăzi ne cere,
Cuvântul ce a fost rostit,
Ne spune Domnul înc-o treaptă,
Spre-un punct ce e desăvârșit,
Azi să urcăm căci sus în ceruri,
Ajunge cel ce s-a sfințit,
Ce a răbdat mereu ocară,
Ce tace când e prigonit.

Sfințenie vrea și-n vorbire,
În orice-mprejurare-am fi,
Vrăjmașii să-i iubim ne spune,
Acel ce-ndată va veni,
Să facem bine celor care,
Azi ne urăsc ei pe pământ,
Pentru asupritori ne spune,
Să ne rugăm... chiar și în gând.

Desăvârșiți ne cere Domnul,
Ca noi să fim în orice zi,
Să îi iubim chiar și pe-aceia,
De rău ce ei ne vor vorbi,
Pe cel care ne este-aproape,
Să îl iubim neîncetat,
Chiar de ne-aduce prigonire,
Din zori de zi până-n serat.

În noi Hristos vrea să se vadă,
Iertând-ui pe cei răi mereu,
Să nu întoarcem rău vre-o dată,
Căci Domnul nu a-ntors cu rău,
El azi ne cere roade-ndată,
Să nu urâm... ci să iubim,
Cum ne-a iubit și El pe cruce,
Din dragoste murea iubind.

Să arătăm doar bunătate,
Ca noi de pace plini să fim,
Și pentru cei ce-s plini de ură,
Ne cere ca să mijlocim,
Să fim lumină-n întuneric,
Dar și-n al dimineții zori,
Ne cere astăzi nouă Domnul,
Să fim mereu doar iertători.

Să nu nesocotim cuvântul,
E-o pregătire-a te sfinți,
E-o pregătire și iertarea,
De vom ierta vom birui,
Cuvântul coborât din ceruri,
Cerut ce e de Dumnezeu,
El e sfințire-i pentru tine,
Să îl ascult ar vrea și eu.
Amin