Cântecul Mângâietorului ceresc

Ioan 16:13
"Când va veni Mângâietorul, Duhul adevărului, are să vă călăuzească în tot adevărul"

Dinspre veșnicii și zările albastre,
Un alb  porumbel, diamant intre astre,
Strălucind ca soarele, mai alb ca  luna,
În cioc, fulgere, sub pene, furtuna.

Aripile Sale mângâie pământul,
Coboară mai iute ca un gând sau vântul,
Coboară pe al Israelului pământ,
Și deschide izvorul Duhului Sfânt.


Începe să mângâie bătrâni și  copii,
Luminează calea spre veșnicii,
Se revarsă spre neamuri, dinspre Israel,
Cântarea - i răsună și pe pământ, și cer:

-Ma uit spre pământul biciuit de soare,
La vrabiuța ce caută răcoare,
La bătrânul bolnav, ce pășește sfios:
Bucurâți - vă toți, vă iubește Cristos!

Eu iți mângâi brațul, bătrân, și noduros,
Cu stropi de ploaie sfântă, trimisă de Cristos,
De ai o durere, într-un  suspin duios,
Trimite- o spre ceruri, să o vadă Cristos!


Trestie frântă, ce de om  ești călcată,
Privește spre Isus, și vei fi ridicată,
De ai o durere, într-un  suspin duios,
Trimite- o spre ceruri, să o vadă Cristos!

Muc de lumânare, ce stai să te stingi
Privește spre Isus, prin El poți să învingi.
El nu stinge mucul ce fumegă încă,
Arată - I durerea și stai lângă Stâncă!


Să vă smeriti toți ca și măslinul în vânt,
Să - L lăudati pe Tatăl, Fiul, Duhul cel Sfânt,
De aveți o durere, într un suspin duios,
S - o trimiteți spre ceruri, la Isus Cristos!