Legi pe care trebuie să NU le respectăm
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

„Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu
şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului."
(Exodul 1:17)

------------------------------------

La începutul cărții Exodul scrie:
„Împăratul Egiptului a poruncit moaşelor evreilor, numite una Şifra şi cealaltă Pua,
şi le-a zis:
'Când veţi împlini slujba de moaşe pe lângă femeile evreilor
şi le veţi vedea pe scaunul de naştere,
dacă este băiat, să-l omorâţi;
iar dacă este fată, s-o lăsaţi să trăiască'.
Dar moaşele s-au temut de Dumnezeu şi n-au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului:
ci au lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască"
.
(Exodul 1:15-17)

Atunci când legile sunt împotriva legii lui Dumnezeu, atunci avem libertatea să NU respectăm acele legi!
Chiar dacă era dată de însuși împăratul Egiptului, era o lege criminală, care provoca genocid.
Împăratul le-a spus „să omorâți toți băieții și să lăsați doar fetele să trăiască".
Dar moașele s-au temut de Dumnezeu, sau s-au temut mai mult de Dumnezeu decât de împăratul Egiptului, și nu au făcut ce le poruncise împăratul Egiptului.

Au făcut foarte bine că au ascultat mai mult de Dumnezeu decât ce le poruncea împăratul Egiptului.

Apoi scrie în continuare:
„Împăratul Egiptului a chemat pe moaşe şi le-a zis:
'Pentru ce aţi făcut lucrul acesta şi aţi lăsat pe copiii de parte bărbătească să trăiască? '
Moaşele au răspuns lui Faraon:
'Pentru că femeile evreilor nu sunt ca egiptencele;
ele sunt vânjoase şi nasc înainte de venirea moaşei' "
.
(Exodul 1:18,19)

Deci moașele au găsit soluții!

Chiar în mijlocul pericolului pentru viața lor, moașele au găsit soluții.
Întotdeauna Dumnezeu este cel care conduce lucrurile.

Apoi scrie:
„Dumnezeu a făcut bine moaşelor;
şi poporul s-a înmulţit şi a ajuns foarte mare la număr.
Pentru că moaşele se temuseră de Dumnezeu, Dumnezeu le-a făcut case"
.
(Exodul 1:20,21)

Nu știu exact ce înseamnă acest lucru - probabil le-a făcut familii sau le-a binecuvântat material - dar este clar că Dumnezeu le-a făcut ceva bine.
Deci moașele au găsit soluții și nu au ascultat porunca aceasta oribilă,
și anume să omoare toți băieții și să lase doar fetele să trăiască.

Eu sunt convins în inima mea că avortul nu este permis sub nicio formă!
Niciun om nu are dreptul să ia viața altui om,
nici prin ucidere,
nici prin avort,
sub nicio formă!

Moașele evreilor s-au împotrivit împăratului Egiptului și Dumnezeu le-a binecuvântat.

Dacă vezi că legile pe care trebuie să le aplici sunt împotriva legii lui Dumnezeu,
eu cred că ai și am libertatea să mă împotrivesc și să nu le respect.
Și cred că Dumnezeu mă va proteja.
Și chiar dacă va fi să mor pentru că nu am respectat legile acestui pământ,
este important să respect legile lui Dumnezeu!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

25 Mai 2022

===================

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/-hrj4JHJ9u8

------------------------------------
 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/230383/legi-pe-care-trebuie-sa-nu-le-respectam