Am obosit Părinte... E-atâta nedreptate
Şi-aşa de multe valuri în barca mea lovesc
Iar uneori mă clatin căci mi-e fiinţa slabă
Şi norii grei m-apasă când cerul îl privesc...
Am obosit... În lume e teamă şi durere
Şi multe boli Părinte se nasc de nicăieri
Iar omul luptă, luptă să caute alinare
Dar fără Tine, Doamne e lipsă de puteri...
Trec zile şi trec luni şi anii trec în goană
Iar eu alerg... spre unde? Ce ţintă mi-am ales?
Să am o casă mare şi o maşină bună
Ca lumii să arăt ce roade am cules?
E-adevărat că-adesea am poposit la cruce
Şi am făcut altar în inima din piept
Cu mâinile spre ceruri strigat-am al Tău Nume
Ţi-am declarat iubire şi-am spus că Te aştept
Şi-atunci de ce în noapte o teamă ne-nţeleasă
În suflet se ascunde născând dezamăgire?
E poate-a mea credinţă prea mică şi prea slabă
Sau poate în inimă e mică-a mea iubire?
Şi iar m-aplec în rugă: O, Tatăl meu din ceruri
Priveşte către mine... sunt robul Tău supus
Am alergat prin lume să aflu fericirea
Şi-am obosit Părinte... Mai dă-mi puteri de sus!

Vulcan-27-05-2022
Mary