M-am închinat când se zbătea lumina
Și razele se-ncovoiau, greoaie,
Când mă ardea în măruntaie vina,
Și-acuzatorii-mi pomeneau pricina
La judecata focului de paie.

M-ai luat din scrum și mi-ai turnat tărie,
M-ai primenit în orice ceas de trudă,
N-ai vrut să vezi a mea ticăloșie,
Ci doar minunea care-avea să fie
Când voi rosti ce-i dat să se audă.

Am cunoscut în toate Creatorul
Și-am dărâmat altarele păgâne.
Când mi-ai umplut cu untdelemn ulciorul,
M-am închinat cu casa și ogorul,
Știind că n-am nimic din ce-mi rămâne.

Și mi-am lăsat la Tine jurământul,
Mi-am înfrânat pornirile deșarte,
În nazireat Ți-am căutat cuvântul,
În cortul Tău mi-am luat așezământul,
Dar tot muream sau mă temeam de moarte.

Am căutat altar să mă aline –
N-aveam nici miel, nici jertfă de mâncare.
Mi-ai poruncit să mă hrănesc din Tine
Și-ai ars de tot din dragoste de mine,
Să-Ți fiu slujbaș la ceas de închinare.