Mergea Iair spre casa cu Isus,
Si-n inima lui franta incoltea
Un mugur de speranta, caci credea
Ca-Invatatorul este mai presus
De boala ce fetita i-a rapus,
Si atingand-o, se va vindeca.

Dar iata ca deodata a venit
Din casa lui un sumbru vestitor
Cu un mesaj mult prea covarsitor:
Zadarnic pan-aici te-ai ostenit;
E prea tarziu, 'fetita a murit,
De ce-L mai superi pe Invatator? '

Ce-o fi simtit 'n-acel moment Iair? ...
Ca universul lui s-a prabusit?
Ca nu va fi vreodata recladit?
Fetita lui, un fraged trandafir,
S-ajunga ingropata-n cimitir?
E cu putinta? Totul s-a sfarsit?

Dar Domnul spre Iair s-a indreptat,
Si, netinand in seama ce-a rostit
Cel ce-a adus asa mesaj cumplit,
L-a linistit si l-a imbarbatat:
Nu te-ndoi, 'ramai incredintat
Si nu te teme', totul nu-i sfarsit.

Cand au ajuns acasa, toti plangeau.
Isus le-a zis: 'Ea doarme, n-a murit.
De ce atata planset si bocit? '
Ei insa joc de Dansul isi bateau,
Ca-n adevar murise, si stiau.
Dar El i-a scos afara, si-a grait:

"Talita cumi", care, talmacit,
Inseamna: "Scoala-te, iti zic!" Si ea
Indata s-a sculat; caci nu putea
S-o tina moartea cand i-a poruncit
Isus sa invieze. Fericit
E cel ce ajutor pe Domnu-L ia.

Povestea lui Iair e si a ta,
Daca vreodata cineva ti-a spus,
Cand tu ti-ai pus nadejdea in Isus:
"Nu te mai poate nimeni ajuta,
E prea tarziu ca sa mai poti spera,
Caci soarele sperantei a apus."

Daca te simti de-imprejurari rapus,
Daca strabati printr-un desert pustiu,
Si-abia pasesti, mai mult mort decat viu,
Nu renunta, speranta n-a apus,
Caci Soarele sperantei e Isus;
Cu El nu-i niciodata prea tarziu.