Când nu mai poti să te ridici de oboseală
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Când nu mai poți să te ridici de oboseală,
O mână-și va întinde Dumnezeu,
Dă norii la o parte... îi străpunge,
Ca tu să poți să treci de orice greu.
Să poți să treci de luptele greoaie,
În ele îți trimite ajutor,
Tărie prin cuvântul ce coboară,
Puteri din nesecatul Său izvor.
Când nu mai poți vâsli pe marea-ntinsă,
La cârmă lasă-L numai pe Isus,
El poate să vâslească printre valuri,
Doar cheamă-l, spune-i Lui ce ai de spus.
Când nu mai poți în vremi de-ngrijorare,
Tu toată grija las-o-n mâna Sa,
Doar El e Cel ce grija ta îți poartă,
Și tot doar El mereu îți va purta.
În toate să te-ncrezi doar în puterea,
A veșnicului sfânt viu Dumnezeu,
E Cel ce-i lângă tine-ntotdeauna,
Va fi doar lângă tine El mereu.
Când nu mai poți e El Cel care poate,
Și pasul tău pe cale-l va păzi,
Când nu mai poți tu cheamă-L doar pe Domnul,
Puterea ta meru o va-noi.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230616/cand-nu-mai-poti-sa-te-ridici-de-oboseala