Te-ai aplecat spre mine, Samaritean milos
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Te-ai aplecat spre mine, Samaritean milos,
Ca eu sa-ți aud glasul, să-ți văd chipul frumos,
Și mi-ai adus lumină, când eu doar rătăceam,
M-ai scos din groap-adâncă, să ies când nu puteam.
Ai străbătut și norii, doar Tu i-ai despărțit,
Ai coborât fiorul, ca să mă simt iubit,
Mi-ai șters a mele lacrimi, căci eu mereu plângeam,
M-ai scos din gura morții, în care mă zbăteam.
Mi-ai dat doar mângâiere, să simt al Tău alin,
Ai coborât Isuse-n adâncul meu suspin,
Tu mi-ai deschis o cale, chiar dacă-i pe pământ,
E cea care mă duce, acasă-n cerul sfânt.
Tu mi-ai întins o mână, sa mă atingi ai vrut,
Din clipa întâlnirii, să-mi fii Tu cunoscut,
În inimă iubire, doar Tu ești Cel ce-ai pus,
Fii preamărit în toate, iubitul meu Isus.
Căci doar Tu-mi ești iubirea, ce-am cautat-o eu,
Mi-a fost ea dăruită, de Tine Domnul meu,
Ca bunătatea care, e doar în mâna Ta,
Să văd cum ea lucrează, mereu în viața mea.
Tu mi-ai adus și pace, când cel rău ridica,
Doar ape tulburate, dorind a mă-neca,
Să văd a Ta putere, ai vrut în viață eu,
Să m-ancorez în Tine, iubite Dumnezeu.
Mi-ai dat o-Mpărăție, și-un cer veșnic frumos,
Tu mi-ai deschis urechea, s-aud glasul duios,
Ce m-a strigat din ceruri, să mă întorc din drum,
Mi-ai pus pasul pe urma, ce este și acum.
M-ai dus la poala crucii, să am un adăpost,
Și vieții mele Doamne, tot Tu i-ai dat un rost,
Izvor de bucurie, Tu pentru min' rămâi,
Și te iubesc întruna, cu-o dragoste dintâi.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230629/te-ai-aplecat-spre-mine-samaritean-milos