Mă chemi în taină-n nopți târzii, copile tu pe Mine,
Durerea-ți strigi și te întrebi, de-aud Eu glasul tău,
De sus cobor și vreau să-ți spun că te iubesc pe tine,
Și glasul tău... da... îl aud, căci peste tot sunt Eu.

Mă strigi în luptele ce-ți iau și stropul de putere,
Privești în jur și nu mă vezi dar vreau azi să îți spun,
Că Eu sunt Cel ce ție-ți dau în toate-o mângâiere,
Doar lângă tine stau mereu, copile sunt și-acum.

Mă chemi sa-ți vin în ajutor, când vremea-i fără soare,
Ai teamă singur să nu fii, sub norii ce-au venit,
Dar vreau să știi că tu sub ei ai parte de-ndurare,
Copile drag căci ești de Mine, tu mereu iubit.

Mă strigi de mână să te iau, din negura de ceață,
Dar Eu sunt Cel care prin ea, te port copilul Meu,
Cu mâna Mea îți șterg mereu, și întristata-ți față,
Și lacrimile ce le verși, tot Eu le strâng mereu.

Mă chemi de văi ca să te trec, căci nu vezi vre-o ieșire,
Și cazi adesea-n deznădejdi, pe margine de drum,
Întreabă-te... cum ai putut, s-ajungi până în clipa,
În care glasul Meu l-auzi, cel ce răsun-acum.

Mă strigi și Eu la tine vin, nu stau în nepăsare,
La piept te strâng și ție-ți spun, copile... te iubesc,
Pe calea ta Eu sunt Acel, care odihnă n-are,
De veghe stau în zi și nopți, mereu doar te păzesc.