Pe-un pământ uscat de vremuri, care este trecător,
Pot păși acei ce astăzi, au numai o țintă-n zbor,
Ținta lor le este cerul, viața cea din veșnicii,
Căci și ei doresc s-ajungă-n locul celor veșnic vii.

Prin bătaia cea de vânturi, vor răzbate ei mereu,
Stă în fața lor doar Domnul, căci sunt fii de Dumnezeu,
De ei teama nu se ține, căci tot El le este scut,
Îi conduce înspre clipa, ce v-aduce-un început.

Pe o cale întristată, merg spre-acasă pelerini,
Bucuroși... plini de speranță, doar de Duhul sfânt ei plini,
Bucuria mântuirii lasă peste ei puteri,
Chiar de-i mare azi durerea, uită de a ei dureri.

Pe un drum cu văi întinse, luptătorii își grăbesc,
Pasul înspre Țara sfântă, unde îngeri locuiesc,
Ei aleargă printre ziduri, ce încearcă a-i opri,
Doritori cu sfinți în ceruri, veșnic ei a locui.

Pe o mare tulburată, înapoi ei nu privesc,
Căci în față-ntotdeauna, au ce mult ei azi iubesc,
Cu-a ei valuri luptă-ntruna, doritori de-a birui,
Doritori de clipa-n care, pe El îl vor întâlni.