Eliberat de Dumnezeu
Autor: Elena Sufletel
Album: Biruitor
Categorie: Evanghelizare
Cu ambele mâini legate
Cu cătuși ce nu puteam scoate
Înaintam tăcut prin viața
Slab și orb, fără speranță
Picioarele foarte rău slăbite
De puteri stoarse, sleite
Mă purtau pe străzi străine
Pline de fiare, sălbatice și haine
Din toate părțile eram încolțit
Mă simțeam tot mai dezamăgit
Cândva trăiam, aveam de toate
Acum am doar un rucsac in spate
E încărcat și atârnă tare greu
Și mergem împreună, el și eu
Are in ele multe, multe păcate
De aceea are mare greutate
Am vrut să-l las, să scap de el
Dar nu am reușit defel
Din cauza lui sunt gârbovit
Arat rău și sunt foarte slăbit
Nu am pe nimeni să mă ajute
Cu o pâine să mă sature
Pribegesc departe de casă
Nu am nici mâncare, nici masă
In jurul meu e singurătate
M-am obișnuit deja cu toate
Prietena îmi este tristețea
Mi a trecut de mult și frumusețea
Amar am in sufletul meu
Gânduri multe îmi aduce cel rău
Nu pot și nu am putere să fac
Nimic din ce vreau și doar tac
O fărâmă de speranța tot mai este
Chiar de pare uneori o poveste
Știu că lumea acesta a fost creată
De cel căruia toți îi spunem Tată
Știu că tot la El este și iertarea
Dar nu am putere să găsesc calea
Știu ce am să fac să pot ieși
Și doar cu ajutor de la El voi reuși
Credință multă in mine nu am
Dar așa cum știam eu mă rugam
Ceream cu lacrimi sa fiu eliberat
De toate poverile ce le am adunat
Rugăciunea mea a fost ascultată
Și toată greutatea mea eliberată
Poate niciodată nu as fi știut
Daca eu Tatălui nu aș fi cerut
Eliberare, si o șansă de salvare
In îndurarea Lui cea mare
El m-a scos din strâmtorarea mea
Și azi sunt mântuit prin mila Sa
Oricât de greu rucsacul tău ar atârna
Și când simți că nu mai poți spera
Există o cale ce trebuie găsită
Și ea te va duce în sus spre reușită
Pentru ce să stai cu povara ta
Vino și las-o azi la Golgota
Este locul unde se scrie istorie
Ca tu să ieși azi din pușcărie
E locul unde se lasă toate greutățile
Și intră în inima toate speranțele
Cele vechi toate se duc, se șterg
Iar eu spre cunună cu ardoare alerg
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230670/eliberat-de-dumnezeu