Călătorul !
Autor: Elena Sufletel
Album: In Isus încrezător
Categorie: Evanghelizare
Pe o bancă veche și cam ruptă
De multe ploi târzii a fost udată
Stă așezat pe ea un trecător
Așteaptă trenul, este un călător
Pe chipul lui nu este zâmbet
Se aude ceva, pare un scâncet
Se vede pe chip o tristețe mare
Mă întreb, cu curiozitate ce o fi oare?
Din depărtare merg încet și mă apropii
Pare că stă chiar pe marginea gropii
Ii spun o salutare și vreau să mă așez
Pentru că vreau ca liniștea să-i deranjez
Întreb políticos "de ce sunteți atât de trist "
Sunteți român, nu păreți deloc turist
Mai copile începu" să mi spună încetișor
Anii au trecut, sunt bătrân, mă mișc ușor
Nu am pe nimeni, am rămas și singur
Viața acesta nu este decât un abur
Mă chinui mereu să pot supraviețui
Un loc de dormit cald să pot găsi
Nu am bucurie, nu am veselie
Trăiesc o viață de durere, de agonie
Uneori mă întreb oare de ce mai trăiesc
Daca scopul pe pământ nu îl mai găsesc
Mă uitam cu durere la mâinile-i bătrâne
Mai au puțin și vor începe sa atârne
Putere să mai facă ceva nu vor avea
Și atunci cu el, ce se va întâmpla?
Cum îți câștigi tu pâinea, l-am întrebat
Părea curat și nu era deloc neglijat
Am primit un răspuns pe care îl așteptăm
Dar totuși la el inca nu speram
Caut prin gunoaie și tot ce găsesc
Mănânc sau chiar vând un ban să primesc
Nu mă duc să fur sau să păgubesc
Cu ce găsesc cu atât reușesc să trăiesc
Nu am copiii, sotie sau rude
Toate sunt de pe pământ de mult trecute
Am rămas singur și al nimănui
Nici durerea nu ai cui să o spui
Uneori aștept să plec și să nu mai fiu
Sunt gol și arăt ca un pământ pustiu
Vorbea frumos cu tonul foarte scăzut
Poate și din cauza greutăților ce le a trecut
Deși nu avea nimic, părea foarte senin
Buzunarul era gol, niciodată plin
Atunci i-am cuprins mâna și i-am spus
Astăzi vreau să îți vorbesc despre Isus
Vedeam cum ochii lui se uitau mirați
Și în timp ce vorbeam erau inlăcrimați
Bietul de el nu știa că există o salvare
Și pentru el ca să primească eliberare
Nu a fost nevoie de multe cuvinte
La tot ce i-am spus a luat aminte
O licărire de speranța i-a apărut pe față
Puterea Cuvântului i-a dat speranță
A fost tot ce el avea nevoie să audă
Și a început atunci să râdă
Speranța din sufletului lui a înflorit
Atunci când iubire la Domnul a găsit
Un călător pe o bancă așezat și uitat
Dar de Domnul găsit și salvat
Pentru că cineva și a făcut timp pentru el
Când vei incepe sa lucrezi și tu la fel?
Sunt mulți călători ce așteptă tăcuți
Ca tu macar o clipa spre el să te uiți
Nu trece nepăsător pe lângă el
Oprește-te și vorbește-i despre Emanuel
Poate fi ultima lui călătorie pe pământ
Să plece măcar cu un plăcut avânt
Să audă astăzi Vestea Bună
Să nu îi lăsăm să stea suferinzi in furtună
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230716/calatorul