De ziua ta
Autor: Emilia Dana Dinescu
Album: Poezie nouă
Categorie: Diverse

Ești o floare minunată,
De Domnul, ai fost creată
Și pusă în grădina Lui,
Chiar de mâna Domnului,
El ți-a dat o misiune,
Cu parfumul tău, anume,
La El, pe toți să-i atragi
Și altceva să nu faci,
Să lucrezi în adunare,
Să lucrezi în lumea mare,
Să îndemni la Dumnezeu
Pe cei care au alt zeu,
Să vorbești și să îndrumi,
Lângă Domnul să aduni
Oi pierdute și rebele,
El s-a jertfit pentru ele.
Ți-a dat har, ți-a dat putere
Și ți-a pus în voce miere,
Te-a pus să fi vocea Lui,
Fă lucrarea Domnului.
Și acum, de ziua ta,
Vreau și eu să-ți spun ceva,
Îți doresc doar sănătate,
Domnu-n brațe să te poarte,
Duhul Sfânt să-l ai mereu
Ca Mângâietor al tău.
Să fi floare parfumată
Și cu har mereu udată,
S-ai putere să lucrezi
Și tot timpul tu să vezi
Unde trebui' să lucrezi.
Și cântând să mergi pe cale,
S-alini surorile tale,
Cu cântări și cu cuvinte,
S-aduci doar încurajare,
Sfaturi bune tu să dai,
Să încurajezi pe toți,
Pe bunici și pe nepoți.
Ca încheiere, sora mea,
Îți trimit, iubirea mea
Și te port în rugăciune
Ești a Domnului minune,
Să trăiești în veșnicii,
Lângă sfinți mereu să fi,
Pe cei dragi să-i ai aproape,
Veșnicia nu-i departe,
Orologiul astăzi bate,
Timpul este spre sfârșit,
Lampa tu ți-ai pregătit,
Ca copil de Dumnezeu
Să îl reprezinți mereu.
Iartă-mă de ți-am greșit,
Mă retrag, dar spre sfârșit
Îți urez încă o dată,
Fericire viața toată,
Fericire pămîntească,
Împlinire sufletească,
Speranță duhovnicească.
Emilia Dinescu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/230719/de-ziua-ta