Se aude Împăratul, iată El la ușă bate,
Ziua cea de sărbătoare este ea atât de-aproape,
Zorile apun îndată, căci se vede-un răsărit,
Răsăritul vremii care, va fi ea un infinit.

Se aude tare glasul, el nu este-n depărtare,
Este-aproape... cheam-acasă, strigă azi de după zare,
Să-l audă vrea și surdul, dar și cel ce-i ațipit,
Să-nțeagă că e astăzi, acea vreme de sfârșit.

Se aude astăzi pasul, pe un nor care coboară,
Vine dar azi nu mai vine, cum venea El prima oară,
E grăbit să-și ia aleasa, sus la cer cât mai curând,
Vrea să-i șteargă întristarea, să o ducă-n locul sfânt.

Se aude cum izvorul, curge astăzi ne-ncetat,
Mai dă viață, dă iubire, e izvorul nesecat,
Însă e grăbit că-ndată, harul sfânt nu va mai fi,
Va fi secetă... urgie, căci sfârșitul va veni.

Se aude cum azi cheamă, strigă tare ne-ncetat,
Căci îndată El va tace, glasul cel de Împărat,
Însă astăzi o mai face, încă nu e prea târziu,
Să mai scoată rătăciții își dorește din pustiu.