Cumpără Adevărul și nu-l vinde
Autor: Virgil Vîrstă
Album: fara album
Categorie: Diverse

Cumpără adevărul și nu-l vinde

                                     Efeseni 1:1-10

                                    Proverbe 23:23

            „Pavel, apostol al lui Isus Cristos, prin voia lui Dumnezeu, către sfinții care sunt în Efes și credincioșii în Cristos Isus:

            Har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos.

            Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Cristos.

            În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinți și fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiați prin Isus Cristos, după buna plăcere a voii Sale,

spre lauda slavei harului Său, pe care ni l-a dat în Prea Iubitul Lui.

            În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor, după bogățiile harului Său,

            Pe care l-a răspândit din belșug peste noi, prin orice fel de înțelepciune și pricepere;

            Căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși,

            Ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ.”

            Înainte de orice lucru și înainte de a ne saluta unii pe alții, trebuie să salutăm prezența Domnului Isus în Adunare și să-I spunem un bun venit Celui ce ne-a mântuit prin sângele jertfei de la cruce.

            Nu se poate să deschidem Scriptura și nu se poate să vorbim despre Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, fără să înălțăm din toată inima noastră laude și osanale la adresa lui Dumnezeu Tatăl, așa cum ne îndeamnă apostolul Pavel în versetul 3a, unde spune: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos…”

            Aici Domnul Dumnezeu ni se descoperă în cel mai frumos tablou, mai întâi ca Tată al Domnului nostru Isus Cristos, apoi ca Salvator al lumii  care era pierdută în moarte și păcat și nu în ultimul rând ni se descoperă ca Tată al tuturor celor care Îl primesc pe Fiul ca Mântuitor.

            Tot aici, Duhul Sfânt ni-L descoperă pe Fiul și Harul Său revărsat ca un torent peste popor și în același timp, ne face cunoscut faptul că Tatăl dorește tare mult, să ne facă una cu Fiul Său.

            Versetele 9-10 „căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși;

            Ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Și uni iarăși într-unul în Cristos, toate lucrurile: cele din ceruri, și cele de pe pământ.”

            Domnul Dumnezeu a pregătit o zi glorioasă când îngerii din ceruri vor înconjura Biserica, Mireasa sfântă în văzduh și împreună vom cânta osanale Mielului lui Dumnezeu, Mirele nostru iubit.

            De aceea, Duhul Domnului ne invită pe fiecare la o cercetare lăuntrică și la o evaluare sinceră a stării noastre de credință. Și credință nu înseamnă doar să vii la Adunare, ci înseamnă, după Cuvântul sfânt, să crezi cu tărie în lucrurile pe care nu le vezi, dar pe care le nădăjduiești.

            Noi suntem mai mult decât o adunare de credincioși, pentru că împreună alcătuim un Trup, al cărui Cap este Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu.

            Suntem frați și surori și suntem mădulare „întrețesute”, în acest Trup ceresc.

         Alcătuind Trupul tainic, spiritual trebuie să ne comportăm, să trăim ca niște mădulare folositoare, nu în felul lumii și nici în felul vreunei asociații, sau vreunei organizații religioase, ci așa cum spune Pavel în 4:15-16: „ca niște credincioși adevărului, în dragoste, și să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, adică la Cristos.

            Din El tot trupul, bine închegat și strâns legat, prin ceea ce dă fiecare încheietură, își primește creșterea, potrivit cu lucrarea fiecărei părți în măsura ei și se zidește în dragoste.”

            Trăim însă în lumea aceasta urâtă, care ne împinge de multe ori înafara valorilor Împărăției lui Dumnezeu, nu doar în duhul nostru, ci și în ceea ce privește relațiile noastre ca mădulare și nu ne este ușor să ne păstrăm „sănătoși” din punct de vedere duhovnicesc, de aceea avem foarte mare nevoie de ajutor de sus.

            Avem foarte mare nevoie de prezența Duhului Sfânt în viața noastră de credință și de ajutorul Lui nemijlocit în tot ce facem pentru slava Domnului Isus Cristos.

            Într-o lume în care comerțul este într-o creștere nemaipomenită și ne mai întâlnită, când totul se vinde și toate se cumpără.

            Se vând și se cumpără copii, se vând și se cumpără oameni, se vând și se cumpără case, terenuri țări întregi, se vând frații unii pe alți și ceea ce agravează situația este că, sunt foarte mulți cumpărători.

Trăim într-o lume în care se vinde și se cumpără minciuna mai mult decât pâinea și hrana cea de toate zilele. Parcă trăim într-o lume ireală, în care se promovează mai mult minciuna decât adevărul.

            Lucrurile acestea nu sunt de ieri sau de azi, ci ele s-au întâmplat și în vechime.

       Habacuc spune uitându-se în sus către cer, în 1:3 „Pentru ce mă lași să văd nelegiuirea, și Te uiți la nedreptate? Asuprirea și silnicia se fac sub ochii mei, se nasc certuri, și se stârnește gâlceavă.

            De aceea legea este fără putere, și dreptatea nu se vede, căci cel rău biruiește pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăți nedrepte.”

            Grav este faptul că lucrurile acestea se întâmplă chiar și în mijlocul fraților.

            Sunt oameni în adunare care de cele mai multe ori nu se roagă spre exemplu, ci își rotesc privirile ca girofarul la 360 de grade să vadă ce fac frații, ca apoi să-i judece și să stârnească vorbiri, bârfe, gâlceavă.

        Astăzi când lumea se zbate în confuzie și întuneric; când adevărul este diluat, amestecat cu neadevărul și cu lucrurile murdare, slinoase ale lui Satan, Biserica este chemată la lumina lui Cristos. Biserica este chemată să iasă din întuneric la lumină; este chemată să iasă din minciună la adevăr și din moarte la viață.

            Nu întâmplător, Biblia spune la Proverbe 23:23 „Cumpără adevărul și nu-l vinde, cumpără înțelepciunea și nu o vinde și nu o pierde; și când le-ai dobândit, nu le schimba pe nimic din lumea aceasta, cumpără învățătura și priceperea”  și păstrează-le cu sfințenie în inima ta.

            Citește Scriptura pentru că acolo, Dumnezeu din cer îți „vinde” Adevărul.

            Astăzi, când adevărul lumii este relativ, când se guvernează prin minciună, când dreptatea este socotită ca ceva învechit și fără noimă, Duhul Domnului strigă de pe acoperișuri, de la amvoane și din mijlocul grupurilor de rugăciune și din mijlocul părtășiei frățești: „Cumpărați-vă adevărul și nu faceți negoț cu el”.

            Dumnezeu din cer se uită peste poporul Său și zice: „Vino la magazinul Meu”, pentru că am ceva de vânzare pentru tine și anume: Adevărul, care nu este o marfă și pe care nu-l găsești la nici un Supermarket din lumea aceasta.

            Adevărul pe care Dumnezeu din cer îl oferă spre păstrare și spre desăvârșirea sfinților, este o Persoană și este „sursa tuturor binecuvântărilor”.

            În Adevăr, adică în Isus Cristos, este rădăcina din care orice credincios trebuie să-și tragă seva de viață.

            Minciuna este un păcat de moarte și oricine nu trăiește adevărul va avea parte de moartea veșnică.

            Așa ne învață Cuvântul sfânt și El nu poate fi schimbat.

            Ioan Gură de aur spunea: „cu un păcat chiar și în Rai ești pierdut, iar fără păcat, chiar și pe o grămadă de gunoi dacă stai ca și Iov, ești salvat.”

De aceea Duhul Domnului ne poruncește să cumpărăm Adevărul și să Îl păstrăm ca pe cea mai mare și cea mai valoroasă comoară.

            Cine dobândește adevărul și înțelepciunea care vine de sus de la Dumnezeu și se adâncește în învățătura Scripturilor, are ca răsplată, viața veșnică.

            Iacov 1:22 „Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri”.

            Știți că în istoria Scripturilor a fost un om care a avut „Adevărul”, a mâncat cu Adevărul din același blid, s-a culcat seara lângă Adevăr, s-a trezit dimineața lângă Adevăr și într-un final L-a pus în negoț?

            A crezut Iuda că se va îmbogăți vânzând Adevărul ca pe o marfă ieftină.

Și-a închipuit că va face avere de pe urma Fiului lui Dumnezeu, dar pentru treizeci de arginți pe care i-a primit din mâna Fariseilor, de fapt și-a vândut sufletul și a pierdut totul.

            Și-a pierdut viața, a pierdut părtășia cu Isus, a pierdut Raiul și a câștigat moartea și Iadul.

            Asta câștigă toți cei care nu umblă în adevăr și trăiesc în minciună. Ei îl au ca tată pe Satan care este susținătorul minciunii și a răului.

Domnul Isus Cristos strigă astăzi către cei ce vor să-ți păstreze viața: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”. O persoană poate intra în casa cerească a Tatălui, Domnului nostru Isus, numai dacă îl acceptă pe Fiul şi învăţăturile sale şi copiază modul său de viaţă. Isus spune: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14:6).

         Cumpără, dobândește adevărul, înțelepciunea, învățătura și priceperea și nu le vinde, nu face un depozit cu ele; nu le așeza undeva într-o debara, ci pune-le în aplicare, trăiește-le ca să fii îmbogățit în Harul lui Dumnezeu.

            Solomon a avut multă înţelepciune, însă înţelepciunea în sine, dacă nu este pusă în valoare şi dacă nu este trăită în Adevăr, nu este altceva decât o bună informare în cele pământești, sau în cele duhovnicești; pentru că poți să cunoști Biblia pe dinafară, dacă nu o cunoști pe dinăuntru și dacă nu trăiești în Adevăr, nu ai nici o valoare în ochii lui Dumnezeu.

Înţelepciunea, în sensul biblic al cuvântului, trebuie să fie aplicată în viața de credință, trebuie să fie trăită zi de zi ca să fie autentică, reală.

Și chiar dacă foarte mulți așa ziși credincioși, au informaţii corecte despre Dumnezeu şi despre adevărul Său totuşi vor fi pierduţi pentru veșnicie.

Pentru că și dracii știu foarte multe lucruri despre Dumnezeu și ei cunosc adevărul, dar nu-l trăiesc, de aceea au pregătit ca loc veșnic, Iadul unde focul nu se va stinge și unde viermele nu se va sătura niciodată.

Pe Solomon, neascultarea l-a abătut de la calea Domnului și abia spre finalul vieţii şi-a venit în fire şi a scris cu umilinţă cuvintele acestea: „Căci înţelepciunea preţuieşte mai mult decât mărgăritarele şi niciun lucru de preţ nu se poate asemui cu ea” (Proverbele 8:11).

Înţelepciunea înseamnă punerea în practică a cunoştinţelor şi a înţelegerii planului lui Dumnezeu cu privire la destinația omului și în special, cu privire la destinația credinciosului. „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești în Cristos Isus”.

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/predici/230833/cumpara-adevarul-si-nu-l-vinde