Cu mine este Dumnezeu
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Prin Tine sunt ce sunt!
Categorie: Zidire spirituala
Îmi dai Isuse ajutor,
În clipe de durere,
Atunci când mi-aș dori să mor,
Tu-mi dai în duh putere!
Îmi dai Isuse har din plin,
Când slabă mi-e credința,
Când cupa-i plină cu pelin,
Tu-mi întărești ființa!
Îmi dai acolo unde nu-i,
O rugă mai fierbinte,
Cu voce blândă Tu îmi spui,
Să merg tot înainte!
Îmi dai și vorbe unde nu-s,
Prin Sfântul Duh, tărie,
Să pot privi mereu în sus,
Cu mare bucurie!
Îmi dai nădejde și avânt,
Mă-ncurajezi întruna,
De-s ancorat în sfânt Cuvânt,
Să biruiesc furtuna!
Îmi dai încredințări mereu,
Că Tu mă vei susține
Cu mine este Dumnezeu,
Și când nu-mi merge bine!
Mi-ai dat atâtea, Domn iubit,
În drumul meu sihastru,
Din zori și până-n asfințit,
Ai fost pe cer un Astru!
Mi-ai luminat urcușul greu
Și văile de plângeri,
Și m-ai păzit, o, Domnul meu,
Când mi-ai trimis doi îngeri!
Mi-am plâns amarul și Tu știi,
Căci nu mai pot a duce,
Atâtea grijuri prin pustii,
Pe umeri greaua cruce.
De nu erai Tu, Veghetor,
Să-mi iei îngrijorarea,
Mi-aș fi dorit mai bin-să mor,
Primind eliberarea!
Dar mi-ai șoptit: "Copilul Meu,
Nu-i timpul de plecare,
Ceasul îl știe Tatăl Meu,
Și-i pentru fiecare!
Tu fă ce ți s-a-ncredințat,
Chiar și atunci când doare,
Căci vei fi binecuvântat,
De Dumnezeul mare.
La loc de cinste vei fi pus,
De-ți împlinești menirea,
Vei sta la masă cu Isus,
Primive-i răsplătirea!
Căci unde încercare nu-i,
Și lacrimi și suspine,
Te-ntreabă de slujești și cui,
De-ți merge numai bine!
Dacă nu-l superi le cel rău,
Trăind cu lumea-n tine,
Nu ești copil de Dumnezeu,
Să iei aminte bine!
Doar Duhul Sfânt îți poate da,
O viață-mbelșugată,
Te roagă dar și nu uita,
Că ai în cer un Tată!"
Îți mulțumesc Isus iubit,
De sfânta cercetare,
Acum cunosc că-s prețuit,
Tu-mi dai îmbărbătare!
Și de voi suspina urcând,
Pe calea îngustată,
Te voi slăvi, chiar și plângând,
Căci Tu-mi ești Domn și Tată!
13/06/2022, Barcelona- Lucica Boltasu
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/230859/cu-mine-este-dumnezeu