În fața Ta, cu sufletul deschis,
Îngemănați în dulce închinare,
Așternem ruga ceasului promis
Pe-altarul Tău de binecuvântare.

Și-Ți cerem doar atât, ca Moise-odat’,
Jos, în pustiul clipelor cernute,
Când ca pe-un prieten, slobod, Te-a rugat,
Să Îți cunoască taine ne-ntrecute.

Arată-ne și nouă calea Ta,
Pe drumul pribegiilor ciudate...
La Tine trecere de vom avea,
De slava Feței Tale fă-ne parte.

Rămâi ca prieten când ni-e pasul greu,
Șovăitor, prin văi necunoscute,
Veghează-n taină mersul nost’ stingher,
Spre Țara bucuriilor pierdute.

De vii cu noi de-acuma Însuți Tu,
Cunoaște-vom odihna înfierii...
Dar fără Tine, de-astăzi nu vrem, nu,
Să rătăcim plătind tribut durerii.

Știi-ne pe nume ca pe Moise-odat’,
Când i-ai vorbit în Cortul Întâlnirii.
Din dragostea Ta dă-ne rod bogat
Și nu ne lua arvuna mântuirii.

Mergi Tu cu noi pe drumul ne-nceput,
Fii Tu drapel pe piscurile-nalte...
Și-n noapte, -n marele necunoscut,
Fii Tu toiag ce mările desparte.

Dar Însuți Tu de n-ai să vii cu noi,
Nu ne lăsa s-alegem nici o cale...
Căci fără Tine viața, chiar în doi,
E goală de odihna slavei Tale.

Alexandra-Ligia, 12.01. 2022