Doar cuvinte de iubire
Autor: Florența Sărmășan
Album: Teme-te de Dumnezeu!
Categorie: Slujire
Doar cuvinte de iubire
Te voi binecuvânta
Domnul meu cel preaiubit
Și mereu te-oi lăuda
Pe Tine care ai venit
De sus, de la Tatăl Tău
Ca să mă vezi izbăvit
Ai trecut prin chinul greu
Pentru mine, Te-ai jertfit
Înțelegere mereu
Doamne, Tu mi-ai arătat
Și m-ai însoțit la greu
Toate, mi le-ai rezolvat
Cugetul mi-ai întărit
M-ai văzut slab, fără rost
Lângă mine ai poposit
Ajutor, în tot mi-ai fost
Dragostea Ta mă întărește
Mă ridică, mă susține,
Viața îmi călăuzește
Vreau la toți să le fac bine
Așa cum îmi faci Tu mie
Când mă vezi, fără putere
Glorios să fii-n vecie
Tu-mi alini orice durere!
Alini orice suferință
Ce o vezi în trupul meu
Tot Tu, îmi dai biruință
Cu mine, Tu ești mereu
Să pot duce lupta grea
Necazul, să-l biruiesc
Tu mergi înaintea mea
În toate să reușesc
Tot îmi pare minunat
Dacă viața mea-i cu Tine
Sunt puternic ancorat
Brațul Tău, tare mă ține
Doar cuvinte de iubire
Pot să Îți aduc Isus
Vreau cu Tine în fericire
Loc să am le ceruri, sus.
Amin
Câmpia Turzii, 19 iunie 2022
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/231065/doar-cuvinte-de-iubire