Chiar de-as cunoaste limbile-omenesti,
Chiar de-as vorbi in graiuri ingeresti,
Si daca dragoste nu as avea,
Ca o arama goala as suna.

De-as fi-inzestrat cu dar de-a prooroci,
Si toate tainele daca le-as sti,
Chiar prin credinta muntii de-as muta,
Si daca dragoste nu as avea,

Nu sunt nimic. Chiar de mi-as imparti
Averea toata la saraci, si-ar fi
Chiar trupul meu jertfit ca un prinos,
De nu iubesc, nu am nici un folos.

Ce-i dragostea? ... Ea rabda indelung,
Si stropii bunatatii ei ajung
Sa-inece ura; nu-i mandrie-n ea,
Si nu ii place a se lauda.

Nici nu se poarta necuviincios,
Si nici nu urmareste-al ei folos;
Manie, rautate nu gasesti
In ochii ei curati daca privesti.

Nelegiuire nu vezi un crampei,
Ci adevaru-i bucuria ei;
Totul acopere, nadajduind,
Totul crezand, si totul suferind.

Odata, cunostinta va-nceta,
Si darurile se vor termina,
Dar dragostea ramane-n infinit,
Ea n-are inceput si nici sfarsit.

O, Domnul meu, atat de mult doresc
Cu dragostea aceasta sa iubesc,
Caci numai daca voi iubi asa,
Cu chipul Tau ma voi asemana.