Înlăcrimat privesc de jos spre cer,
Caut puterea să mă leg de el;
Acolo-i Iubirea așezată,
Acolo simt că-i a mea casă.
Ce dulce-i armonia divină,
Izvorul blând susură-n Lumină!
Răni unse-n balsam s-au vindecat,
Totul este desăvârșit, curat.
Și-n mireasma zorilor din Cetate,
Mă cuprinde o adâncă pace!
Cum poate fi atât de minunat,
Pentru mine, mic și neînsemnat...
Îmi aplec privirea de Sus în jos,
Și văd pământul fierbând mânios!
Doamne, umblă deșertăciunea-n noi,
Nimic nu-i sfânt, suntem năuci și goi!
În mersul bezmetic spre niciunde,
Hazardul vremii ni se ascunde,
Lațul Satanei e de neoprit...
Oare, vremile s-au împlinit?

Amin!