CĂUTARE (sau Pecete)
Autor: Corneliu Marcu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Te-aş căuta prin nămeţi şi prin zloată
Și peste munţi şi prin văi te-aş urma
Căci mi-ai furat inima dintr-o dată
Doar cu-o privire, cu-un lanţ şi cu-o stea...

Şi de te-aş găsi te-aş aduce-ngheţată
Prin neguri şi spaime spre casa de nea
Şi vinul din cupa cea-înmiresmată
Să-l bei pân' la fund cu sărut ţi l-aş da...

Cu mâna cea stânga sub cap deşirată
Şi-n dreapta cuprinsă de-amoruri gemea
Vă rog, fiice sfinte, opriţi azi sonată
A lunii şi-a iernii şi-a mărilor stea...

**************************************

Întoarce-te astăzi, acum, Sunamită
Grădina cu nuci înverzeşte valea
Şi-i via în floare şi-s rodii pe plită
Şi prin mandragore iubirea curgea...

Şi-i casa de bârne și e zăvorâtă
Şi roade-s pe uşă tot felul şi-aş vrea
Cănd câmpul de vise nebun se frământă
Mă pune pecete pe inima ta...

***
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/231362/cautare-sau-pecete