După 35 de ani
Autor: Ioan Ciobota
Album: fara album
Categorie: Diverse

"Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus."
(Filipeni 3:14)

------------------------------------

Am participat la serbarea de 35 de ani de când am terminat liceul.
Cineva a găsit într-un dulap, acasă la tata, uniforma mea din liceu, cu numărul matricol cusut pe mânecă.
Eu am terminat liceul în 1987. La vremea respectivă fiecare avea un număr matricol. Pe uniformă este chiar și medalionul pe care l-am primit la finalul absolvirii, cu fundițe scrisă de câțiva colegi. Și aproape că mi se potrivea haina, un pic cam pleznea pe mine: )), dar mi se potrivea. Doar eu și două colege mai aveam uniformele din liceu.

Era interesant că veneau foști colegi și ne salutam unii pe alții cu "bună": )
Sigur că arăți un pic de respect față de o persoană la vârsta de 53-54 de ani cât avem noi, dar mi se părea interesant să ne salutăm cu "bună". Cu toate că am fost colegi, ne salutam cu "bună" pentru că nu ne mai cunoșteam, nu ne mai recunoșteam unii pe alții. Unii chiar întrebau: "Dar pe tine cum te cheamă? Că nu te mai recunosc după față... "
Interesant cum ne schimbăm pe măsură ce trec anii.

Am rămas cu amintiri dragi, ne-am întâlnit cu foști profesori, fostul nostru diriginte a participat la întâlnire, a venit în clasă cu noi, cu catalogul.
Cea mai în vârstă era o doamnă profesoară de aproximativ 92-93 de ani, o doamnă profesoară de matematică.

Pentru toți profesorii avem un mare respect. Chiar dacă pe vremuri credeam că este așa un mic război între elevi și profesori, nu a fost așa.

Oare cum va fi la Absolvirea Finală... atunci când ne vom întâlni în Cer cu cei care L-au urmat pe Cristos, și ne vom aminti cum a fost pe pământ, prin ce am trecut, lucrurile mici sau mari care s-au întâmplat sau pe care le-am făcut pe pământ?

Oare cum va fi atunci când ne vom întâlni în Cer cu sfinții, cu frații de credință, cu martirii care au murit pentru Cristos?

Oare cum va fi la Marea Aniversare, la Marea Absolvire, atunci când vor trece
ani
și secole
și milenii?
Probabil că timpul nu va mai exista atunci... atunci când ne vom aminti cum a fost pe pământ...
Oare cum va fi atunci?

"Alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus."
(Filipeni 3:14)

La liceu nu am luat niciun premiu. La Școala Generală am luat, în clasa a VIII-a am luat premiul întâi - m-a ajutat Dumnezeu să iau premiul întâi. În Generală am mai luat și premiul doi și mențiune, dar la liceu nu am mai luat niciun premiu.

Îmi doresc din toată inima "Premiul chemării cereşti",
"cununa neprihănirii pe care mi-o va da, în „ziua aceea”, Domnul, Judecătorul cel drept. Şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui".
(2 Timotei 4:8)

Doamne, ajută-ne!

-------------------------------------

Ioan Ciobotă

25 Iunie 2022

===================

BIBLIA AUDIO:
https://www.youtube.com/watch?v=M7f95e7YMHo& list=PLDXRCzLI3rbbX5Yb4eLobKvSSy6iO97RI

===================

Video aici: https://youtu.be/IjspP-QtEG4

------------------------------------
 

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/editoriale/231389/dupa-35-de-ani