SURGHIUN (sau Betleem)
Autor: Corneliu Marcu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Am plecat mai ca ieri doi pe drum
Fără ceas, fără rucsac şi-acum
După lungi rătăciri şi surghiun
Parcă nici nu mai ştiu ce să spun...

Drumu-n doi e prea greu oarecum
Pe cărarea îngustă, prin fum
Prin stihii şi-întuneric şi scrum
Au rămas doar trei umbre pe drum...

*********************************

Şi s-au dus în neanturi de-acum
Şi-amintiri şi dureri şi se-adun'
În a lumilor noapte de-Ajun
Şi se-aud clopoţei de Crăciun...

Şi din ceruri de îngeri răsun'
Vagi cântări şi trei magi sunt pe drum
Şi te-aştept să mă-ajungi din surghiun
Betleemul e-n zare de-acum...

***
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/231403/surghiun-sau-betleem