Se-nalță azi munții să laude-ntruna cântând printre nori Dumnezeului viu,
Chiar dacă e vremea ce-i duce adesea în locul ce este atât de pustiu.

Îl laudă marea, de El ce-are teamă, îl laudă valul ce-i azi ridicat,
El știe că-n ceruri e marea putere, ce poate sa strige să fie mustrat.

Îl laudă firul ce-i mic azi prin ploaie, el știe ca este de Domnul știut,
Îl laudă stropul de rouă sub raza, ce-l duce în ceruri de unde-a căzut.

Îl laudă pasărea ce-i călătoare, spre țara cu raze și locuri fierbinți,
Îl laudă cei ce-si doresc să ajungă, acolo în ceruri cu îngerii sfinți.

Îl laudă foșnetul astăzi de frunze, ce umple pădurea și-n ceasuri târzii,
Au gurile larg azi deschise creștinii, ce-ntruna iubesc ca-n iubirea dintâi.

Îl laudă chiar pe câmpii și o floare, mereu dăruind un miros doar plăcut,
Îl laudă zarea, și stelele... luna, căci El e sfârșit, este și început.

Îl laudă astăzi pământul în vremea, ce multă durere ar vrea să îi dea,
Dar el nu-și închide vre-o dată azi gura, oricât e de mare el vrea a-i cânta.

Îl laudă norii străpunși de-a Sa mână, deschid calea razelor ce-s aurii,
Să-L laude astăzi chiar orice făptură, pe Cel ce în toate El este întâi.