De ce Doamne-n aste vremuri, calea nu-i așa de grea,
De ce oare-s doar în zâmbet, cei ce vin a se-nchina,
De ce oare-i colorată, adunarea Dumnezeu,
De ce oare drumul crucii, astăzi nu-i așa de greu.

De ce mult azi se aleargă, să se strângă multe-averi,
De ce nu e unitate, dragoste ca-n primăveri,
De ce azi de la amvoane, frații sunt răniți mereu,
De ce urcă cei ce nu știu, altora cât li-e de greu.

De ce este vrăjmășie, de ce este-atâta ură,
Mare-i și nemulțumirea, nu vrem doar fărâmitură,
De ce Doamne plâng orfanii, de ce-s neajutorați,
De ce sunt înlăturate, văduvele azi de frați.

De ce nu mai sunt nici lacrimi, nu mai este-un Ghetsimani,
De ce este-o mare goană, după faimă... după bani,
De ce nu e cercetare, de ce oare nu mai sunt,
Cum erau demult... odată, bucurii în Duhul sfânt.

De ce-i ură, dezbinare, de ce-s lupte azi mereu,
Pentru înălțimi Isuse, ce nu-s după placul Tău,
De ce moștenesc amvonul, fiii celora de sus,
De ce nu se mai ascultă, de ce-nvrednicești Isus.

Oare câtă Tu răbdare, pentru noi vei mai avea,
Când atât de multe vorbe, sunt iar împotriva Ta,
Mila Ta cât e de mare, Dumnezeule divin,
De ne lași încă o vreme, noi să ne mai pocăim.

Bunătatea înnoită-n dimineți azi zi de zi,
Oare nouă câtă vreme, vrei a ne mai dărui,
Căci nu-i prețuit Isuse, răsăritul cel din zori,
Nu e înțeles că este, din divinele valori.

Ooo... Tu Domn al mântuirii, bun cu noi ce ești mereu,
Iartă-ne azi alergarea, în plăceri sfânt Dumnezeu,
Adu astăzi o trezire, dar în mila ce o ai,
Dar și în iubirea care, pregătești un loc în Rai.

Scutură-ne cu blândețe, de un praf care s-a pus,
Pe-acea haină dăruită, doar de mână Ta Isus,
Care-i azi acoperită, de mândrie... lacomii,
Dar sa nu ne scuturi tare, ci cu dragostea dintâi.

Și mai fă o cercetare, astăzi să ne pocăim,
Să vărsăm lacrimi amare, pentru tot să ne căim,
Să-nțelegem a Ta voie, să călcăm pe urma Ta,
Să urcăm cum Tu odată, urcai dealul Golgota.