Pe urmele Tale-mi pășește azi pasul, îmi este agale căci drumul e greu,
Dar pieptul mi-e plin de-o dorință aparte, mi-e plin de un dor ce-i aprins el mereu.

Pe drumul cu pietre îmi urcă privirea, pe care cu ele aruncă cei răi,
Dar dragostea Doamne ce-i doar pentru Tine, îmi dă ea puteri ca să trec și de ei.

Pe drumu-ntristării mi-e inima astăzi, dar este-mbrăcată cu mari bucurii,
Speranța îi este o haină curată, căci știu că îndată Tu Doamne-o să vii.

Și urc înspre culme căci vreau eu pe Tine, la capăt de cale ca să te-ntâlnesc,
Să stăm față-n față, să-ți spun cât Isuse, de mult și de tare mereu te iubesc.

Desculț fără teamă străbat chiar și munții, căci sunt pe-a Ta mână purtat azi mereu,
De guri ce-s deschise, de degete-ntinse, nu am nici-o frică, că-mi ești Dumnezeu.

Pe Tine în față te las totdeauna, să-mi fii călăuză pe drumul spre cer,
Să nu calc pe-alături de cale vre-o dată, căci Doamne pe-alături merg cei care pier.

Îmi este azi zborul sub norii ce-ncearcă, avântul spre Tine mereu a-mi opri,
Dar nu pot vre-o dată căci Tu Doamne mie, mereu a mea cale o vei netezi.

Te văd și-n furtună, te văd și în valuri, te văd eu în toate, căci Tu stăpânești,
Pământul ce azi mi-este doar trecătoare, și locul divin ce-i în slăvi ce-s cerești.