Suntem trecători cu toții
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse


Suntem trecători cu toții,
Pe pământul trecător,
Ca și pasărea sub ceruri,
Suntem înspre cer în zbor,
Sub lumina doar cerească,
Azi mereu înaintăm,
Cu puterile străine,
Lupta grea noi o luptăm.

Suntem trecători prin vale,
Căci și ea e trecătoare,
Ne grăbim... vrem să ajungem,
Unde veșnic e doar soare,
Sub divina călăuză,
Astăzi noi pășim mereu,
Doritori de-mbrățișarea,
Veșnicului Dumnezeu.

Suntem trecători sub soare,
Prin zăduful din pustiu,
Și prin timpul greu ce-apare,
În a-l nopții ceas târziu,
Cu puterea cea cerească,
Ce-am primit-o noi de sus,
Azi călcăm pe drumul crucii,
Pe-acea urm-a lui Isus.

Suntem trecători sub norii,
Care sunt azi trecători,
Cele veșnice... eterne,
Sunt în cer și sunt valori,
Înspre ele azi ne este,
Alergarea pe pământ,
Ele azi ne sunt o țintă,
Ținta este locul sfânt.

Suntem trecători prin vremea,
Parcă-n loc ce s-a oprit,
Ce a vrut s-aducă teamă,
Însă nu a reușit,
Căci mereu de sus ne spune,
Că sunt toate trecătoare,
Cele care sunt sub lună,
Dar și cele de sub soare.

Ascultăm cuvântul care,
Nu se trece niciodat,
E cuvântul ce e veșnic,
Este viu... adevarat,
El ne spune-ntotdeauna,
Că aici e trecător,
Timpul greu și suferința,
Dar și rănile ce dor.

De nimic să n-avem teamă,
Veșnicia sus va fi,
Fără vești ce-s de războaie,
Molimi nu vor mai veni,
Ce-i aici tot se va trece,
Vom ajunge-n cerul sfânt,
Care nu se va mai trece,
Cum se trece un pământ.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/231518/suntem-trecatori-cu-totii