Du-mă dincolo de stele, du-mă dincolo de nori,
Gândule... s-ajung în locul, veșnic plin ce-i doar de flori,
Du-mă dincolo de timpul, pentru mine ce e greu,
Vreau s-ajung în cer... acasă, lângă bunul Dumnezeu.

Du-mă dincolo de soare, eu de el să trec aș vrea,
Vreau s-ajung să-mi plâng durerea, să-i spun Domnului de ea,
Să mi se scufunde fața, doar în pieptul călduros,
Și s-aud cum îmi vorbește, s-aud glasul blând... duios.

Du-mă dincolo de teamă, vreau să trec îndat de ea,
Gândule... ascultă-mi gândul, să mă ducă ce ar vrea,
Dincolo de-aceste clipe, ce-s așa nimicitoare,
Dincolo de-ndurerate, lacrimi ce-s mereu amare.

Să rămână-n urmă ploaia, cu-a ei stropi ce mă lovesc,
Valurile să rămână, printre care eu vâslesc,
Trece-mă de ceața vremii, gândule... căci vreau s-ajung,
Să gust clipa când eu veșnic, fericit doar o să plâng.

Să mă treci de-acele ape, tulburate care sunt,
Du-mă pe-ale tale aripi, mai departe de pământ,
Gândule să las în urmă, un trecut mult îmi doresc,
Ca să nu mă prindă ura, vreau mereu doar să iubesc.

Vreau lumina ce-mi conduce, zborul numai spre Isus,
Tu să ai mereu o țintă, și privirea doar în sus,
Gândule doar cu iubire, inima să îmi îmbraci,
Și atunci când ea doar cântă, s-o asculți și doar să taci.

Să fii gol de tulburare, doar de pace plin mereu,
Plin de vise... de iubire, și de dor de Dumnezeu,
Să mă duci sa simt prezența, gândule... Celui divin,
Ca să pot răbda durerea, și adâncul de suspin.