Nu știm de ce Tu ne-ai creat, Părinte,
Și ce ciudat să Te numim așa,
Dar din prisosul inimii ne vin cuvinte,
Și ea cunoaște c-a țesut-o mâna Ta...

Nu știm de ce Tu ne-ai dorit în lume
Și nici cum lumea ai creat-o pentru noi,
Dar știm că fiecare-atom ne spune
Că Tu-n detaliu știi a lui nevoi...

Nu știm de ce Tu ne mai lași în viață
Și nici cum nu ne-oprești când Ți-am greșit,
Dar știm c-odată Tu Te-ai dat povață
Om Tu ai fost să ne-arăți cum trebuie trăit...

Nu știm atâtea câte-am vrea noi, Tată,
Și nici de ce noi Te numim așa,
Dar dacă-ai vrut Iubirea ca să fie arătată
Îți mulțumesc ca Te-ai gândit la existența mea...

Nu știm, atâtea întrebări avem, Părinte,
Și ce ciudat e totuși că Te știm,
Dar deslușit noi vom lua aminte
Când fără de cuvinte o să Te privim. .