De câte ori în casa ta,
Într-un loc ascuns ai văzut Biblia!
De câte ori la ea nu te-ai uitat,
Dar nici măcar de ea nu te-ai apropiat.

Ai privit-o ca pe o carte uitată,
Prăfuită pe mobila neștersă,
Căci doar e o Biblie și nimic altceva,
O am mai auzit eu de cartea aceasta.

De multe ori tu ai fost îndemnat,
Să asculți de ea și să o citești cu drag!
Să asculți de Cuvântul lui Dumnezeu,
Ce îl are pentru tine și sufletul tău.

Dar nimic nu s-a întâmplat,
Ea tot acolo a rămas,
Tot îl locul acela prăfuit,
Căci de Biblie nu te-ai atins.

Nu te-a interesat niciodată,
Ce a spus mama ta odată:
Copile acolo e mesajul lui Dumnezeu,
Care poate schimba cursul tău.

Poate o viață nouă să îți de-a,
Trecutul Domnul îl va uita!
O haină albă tu vei primi,
Și copilul lui Dumnezeu vei fi.

Dar tu ai spus în inima ta:
Da mamă nu căci nu ar fi Dumnezeu pe undeva...
Nu am timp să mă apuc de romane să citesc,
Eu am viața mea să o trăiesc.

Nu zic căci odată nu voi citi,
Să văd dacă e adevărat ce tu susți!
Dar o mamă te rog să mă ierți în dată,
Nu am timp de citit cartea aceasta groasă.

Prieteni mă așteaptă afară,
Trebuie să ne distrăm ca niciodată,
O mamă lasă-mă cu Biblia ta,
Eu vreau să trăiesc viața mea.

Și copilul ieșind afară,
Cu o inimă rece ca de gheață!
Nu a vrut să ia aminte nici un pic,
La Dumnezeu care ia vorbit.

Rămânând doar o carte uitată,
O Biblie de praf neștearsă,
Și o mamă care încă se ruga,
Să cunoască și copilul ei Biblia.

Dar nimic nu s-a întâmplat,
Toate invers sau schimbat!
Biblia a rămas uitată,
Și copilul cu a lui viață.

Pășind pe cale tot mereu,
Mama se rugă lui Dumnezeu,
Ca mesajul ce venit din cer odată,
Să intre în inima lui de gheață.

Copilul venea și pleca,
De Dumnezeu nu îi păsa!
Până când odată veni acasă,
Spunând: Mamă nu mă simt bine în această dimineață.

Dar ce s-a întâmplat...
Și mama îl privi cu drag,
Nu știu ce s-a întâmplat,
Parcă sunt deocheat.

Nu mă simt bine nici un pic,
Îmi este rău cum nu am mai simțit!
Dacă poți fă ceva,
Căci nu mai pot cu starea aceasta.

Dar mama îl privi încă o dată,
Și îi șopti la ureche o frază neuitată:
Copilul meu iubit,
Astăzi Domnul Isus te-a găsit.

Dar cum e posibil așa ceva,
Eu mă simt rău de-a binelea!
Și tu spui căci Dumnezeu m-a găsit,
Tu vezi ce rău mă simt?

Dar mama nimic nu mai spunea,
Doar cu o privire și un gest îi arăta,
Spre un colț din casă uitat,
Unde o Biblie prafuită încă l-a așteptat.

O mamă nu începe iară,
Cu bancuri și teori ca niciodată!
Nu îmi arde de citit,
Tu nu vezi căci mă simt rău aproape m-am prăpădit?

Și mamă sa nu mai spune nimic,
Doar îi arată colțul prăfuit,
Căci acolo e scăparea sa,
În Cuvântul lui Dumnezeu... Biblia.

Copilul se enervează,
Și iasă grăbit afară!
Dar mamă spune în inima sa:
O Isuse îți mulțumesc căci ai venit în casa mea.

Copilul văzând căci gluma se îngroașă,
Și starea lui se înrăutățește peste noapte,
Spuse în inima sa:
Ei... hai să văd ce spune cartea aceia.

Nu am nimic de pierdut,
Dacă e cum mama a spus!
Haide să vedem ce mai spune cartea aceasta uitată,
Biblia aceasta de mine lăsată.

Și pentru prima dată în viața sa,
Deschide Cuvântul sfânt Biblia,
Și citește și citește în Cuvântul lui Dumnezeu,
Zburând noaptea parcă ca un vis în jurul său.

Deodată cum noaptea a zburat,
Copilul trecsări speriat!
Vai noaptea a trecut,
Și parcă nu sunt de citit sătul.

Se coboară repede la mama sa,
Și îi spune așa:
O mamă uite ce s-a întâmplat,
Eu toată noaptea am stat treaz.

Din cartea aceia prăfuită am citit,
Și am văzut cum Domnul Isus a venit!
Și pe mulți ia vindecat
Oare pot să fiu și eu salvat?

Dar mama sa în momentul acela simți,
Prezența lui Isus din veșnicii,
Și îi spune cu o voce duioasă:
Bine ai venit copilul meu acasă.

Dar copilul privește ciudat,
Dar... mamă eu sunt acas'!
Cum spui tu bine ai venit acasă,
Când eu sunt cu tine în casă.

Atunci pe fiul său de mână îl lua,
Și cu drag îi arăta,
Uite copilul meu iubit,
Despre aceasta ți-am vorbit.

Simțind tot mai mult prezența lui Dumnezeu,
Îi arată cu degetul spre cer!
Și spunându-i așa:
Uite acolo sus este casa ta.

Apoi se apropie cu vocea ei duioasă,
Propovăduind pe Hristos ca niciodată,
Iar copilul privind spre cer în dată,
Începu să plângă ca niciodată.

O mamă cum de eu nu am știut,
Căci m-a iubit și pe mine Domnul Isus!
Cum de nu am putut să te ascult prima dată,
Când mi-ai arătat Biblia aceia uitată.

Apoi îl luase cu mâna sa,
Și în cameră amândoi intra,
Și mama îl întrebă așa:
Nu vrei să mărturisești ceva?

Da mamă vreau să spun ceva:
Nu mai am nici o durere și mă simt bine acuma!
Și vreau să rămân lângă Domnul Isus ca niciodată,
Să nu îl mai supăr în a mea viață.

Apoi Hristos se coborâ,
Și pe amândoi îi învălui,
Cu Duhul Sfânt cel minunat,
Care dă viață celui mort în păcat.

Și uite așa copilul creștea,
De Dumnezeu nu uita!
Până când Hristos l-a ridicat,
Și un evanghelist din el a prelucrat.

Astăzi copilul spune cu putere,
Întreaga lui poveste,
Și mărturisește cum nu a ascultat,
De cea care spre Hristos l-a îndrumat.

Astăzi propovăduiește pe Isus cel răstignit,
Și spune cu tărie la cei răzvrătiți:
Să se întoarcă la Dumnezeu,
Cât mai ține harul Său.

Să primească pe Isus în inima lor degrabă,
Să își schimbe viața păcătoasă!
Să vină la Dumnezeu,
Să se împace cu Fiul Său.

Astăzi este un evanghelist vestit,
Care spune Cuvântul Celui iubit,
Este un om pe care Dumnezeu îl folosește,
Să vestească Cuvântul lui cu putere.

Dar și astăzi mama lui îl susține în continuare,
În rugăciuni către Cel din zare!
Căci știe căci odată v-or fi luați,
De Isus Hristos Cel minunat.

Amin