CĂUTARE (sau FAŢA TA)
Autor: Corneliu Marcu
Album: fara album
Categorie: Diverse
Te-am căutat în întunericul mut
Rătăcind drumuri strâmbe şi strâmte
Şi-am ajuns la al mărilor mare-început
Valuri, valuri din hău mă-nspăimânte...
Te-am căutat răscolind amintiri din trecut
Prin poieni şi tufişuri, pe aleile frânte
De gânduri venite dinspre-un alt vechi ţinut
Ramuri, ramuri în geamuri murdare răsfrânte...
Te-am căutat în clepsidra cea scursă de mult
Timpul dus în nimic să-l întorc să mă-nvârte
Să-ţi privesc azi din nou chip întins peste lut
Vânturi, vânturi în praful etern mă sărute...
Te-am căutat în al inimii drum neştiut
Tresărind la atingeri de vreme nevrute
Vânturi, valuri şi ramuri rărite se-ascut
Faţa Ta faţa mea în oceane să-asculte...
Te-am căutat căutare în lungul tumult
Totu-i praf, vanitate în van să frământe
Rămânea-voi la marginea zării s-ascult
Vânturi, valuri şi ramuri pe Faţa Ta frânte...
**************************************
Şi din cele ce sunt ori vor fi mai de mult
Din furtunile mărilor mari sus pe munte
La Horeb foc pe piatră înscrie EU SUNT
Şi ecoul pe faţa lui Moise străluce...
***
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/231603/cautare-sau-fata-ta