Mai e puțin din noapte

În noaptea neagră, care mă-nconjoară
Mă-nspăimântă, cel mai mult singurătatea
Nu știu cum... , dar nu e prima oară
Oare-i tinerețea, sau poate e etatea?

Când frunze ruginii, cad adesea la pământ
Și ziua scade, iar noaptea dă târcoale
Credința-mi dă putere, să iau un nou avânt
Când gândurile vieții, vor să se răscoale

Mai e puțin, din noaptea-ntunecată
Și zorii zilei, se zăresc în depărtare
Orice copil, mai strigă: . . vino Tată
Iar cei din jur, se pregătesc în așteptare

Adie vântul fericirii, ușa e deschisă
Mirosul veșniciei, bate chiar acum la ușă
Cu nerăbdare mare, aștept clipa promisă
Respir acum viață, în marea de cenușă

Și simt clipa plecării, un dar venit de sus
În simțăminte am, puterea să trăiesc
Ca Duhul Sfânt, prin Voia lui Isus
Să-mi dea puteri depline, să mă pocăiesc

Ca-n ziua cea promisă, ziua aceea mare
Să stau cu fruntea sus, bărbia ridicată
Când tot se va opri, la Sfânta Sa Chemare
Să îndrăznesc să spun, am ființa vindecată

Am Pacea Sa Divină, asternută peste mine
Prin hohote de râs, prin cânt și bucurie
Sunt fericit că plec cu El, în Slăvi Divine
C-am fost și sunt prin El, o mărturie.

Amin bandisebastiantapas@gmail. com