În afară vs. înăuntru
Autor: Maria Nechita
Album: Ploaia târzie
Categorie: Diverse

                                     În afară vs. înăuntru 

   Ceea ce eu vreau să scriu despre,”în afară vs. înăuntru” este posibilitatea noastră de a crește într-o relație cu Hristos, pe baza Cuvântului Său și după felul de a fi a lui Dumnezeu, după voia Lui și după standardele Lui. Adam, omul după chipul lui Dumnezeu, a fost așezat în mijlocul creației, cu condiția să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului. El înainte de cădere nu avea noțiunea răului și asta era o viață de biruință, de împlinire, de victorie veșnică pentru om. El era ”înăuntru” protejat, păzit, care cunoștea doar binele, bucuria, pacea și trăirea în belșugul a tot ce Dumnezeu a creat pentru el.”Înăuntru lui ca duh și suflet și chiar și în afara lui în trup, era viață, dar odată cu necredința și neascultarea de Creatorul lui, a ajuns ”în afară”, duhul lui a ajuns inactiv, despărțit de Dumnezeu și continuarea vieții lui a fost sufletescul lui condus de poftele și dorințele trupului pervertit de cel căruia i s-a dat chiar el, lui satan. Toate s-au dat peste cap, voința, gândurile, planurile, dorințele și tot ce el pierduse din prezența lui Dumnezeu. De atunci și până astăzi omul caută să intre din nou în grația lui Dumnezeu cu puterea lui, cu voia lui, cerșind ”viața” de la Dumnezeu, viața pe care o pierduse. Asta înseamnă că vrea să ajungă ”din afară”,”înăuntru”. Asta a fost mii de ani și înainte de Hristos, însă nimeni nu a reușit,”din afară” spre ”năuntru” să ajungă la standardul lui Hristos. În dragostea Lui Dumnezeu a dat Legea, nu cu scopul salvării omului, pentru că nu se putea prin lege învierea omului mort în păcat, ci cu dorința că atunci când omul se va vedea falimentar în fața păcatului, poate își va dori un Salvator. Dar nu a fost așa, omul până astăzi vrea să intre în grația Lui, prin forțele lui. Cumva ”binele lui” Îl va înduplica pe Dumnezeu, ca să ajungă din nou ”înăuntru”. În Lege totul a fost ”din afară” spre interior. Exemplul, Legea și cele zece porunci scrise pe pietre. Totul era din exterior, spre interior. Și uite că nu se poate, omul moare fără să știe că este mântuit prin credință și har în jertfa lui Isus și mai speră după moarte la o altă viață care nu are nici o promisiune de la Tata. Ce ai semănat seceri. Mori în păcat seceri împreună cu domnul puterii văzduhului acestuia diavolul, ce ai semănat. După moarte nu mai este întoarcere „înăuntru”, în nici un caz. Dumnezeu trăiește ”astăzi” și nu mâine. Dacă El te cheamă astăzi, astăzi dacă vrei să auzi, primește-L și vei vedea ”înăuntrul” tău binecuvântat, în Hristos. Nici faptele, nici îmbrăcămintea și regulile, nici puterea ta nu-ți schimbă ”înăuntrul tău”, ci Hristos din ”năuntrul tău” te schimbă din ”năuntru„ spre ”afară”, duh, suflet și trup.”Din afară” poruncile au fost scrise pe table de piatră și se cerea împlinte cu puterea ta, dar ține bine minte, nimeni nu a reușit această performanță, decât ”Omul Isus”, dar nu pentru El, ci pentru noi le-a împlinit la cruce. Acolo a plătit păcatul nostru, ca să ajungem ”în El, în Hristos”. Crezând acest mare lucru, am fost născuți din nou, în Hristos,”în năuntru” pentru veșnicie. Amin. Acum să vedem ce ne-a dat Hristos ”înăuntrul” nostru, ca să putem împlini poruncile și legile Lui. Le-a scris și le-a pus în noi,”înăuntru” nostru, în Hristos.

   Evrei 10:16-17.”Iată legământul care-l voi face cu ei după acele zice, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor și le voi scrie în mintea lor” adaugă: și nu-mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” 

   Asta-i biruința noastră. Când Isus este înăuntrul nostru, este ”viață” duh suflet și trup și dacă Îl iubim putem din dragoste să împlinim tot ce El are pentru noi. Legământul a fost făcut de Tata cu Fiul Isus,”Omul” care ne reprezintă pe noi și azi în cer, care nu l-am fi împlinit niciodată prin fapte și forțe proprii, la fel ca în legea veche. Mulțumesc Tată drag pentru înțelepciunea Ta cu care ne-ai adus la viață prin Isus și Duhul Tău. Ne-a adus ”din ”năuntru în afară”, din ”interior spre exterior, prin Iubitul inimii noastre, Domnul Isus Hristos. Când ”interiorul” este viață și exteriorul strălucește. Amin.



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/231630/in-afara-vs-inauntru