Nu mă duce niciodată-n deznădejde lupta grea,
E cu mine-ntodeauna, Cel ce-mi dă puterea Sa,
Nu mă duce în pierzare, timpul greu ce a venit,
E cu mine Cel ce-odată, slava sfânt-a părăsit.
Nu mă lasă-n rătăcire o lumină ce-i de sus,
Căci iubit sunt eu de Domnul, de-al meu Preten scump Isus,
Rănile El mi le leagă, dar și-a-l meu suspin ce-i greu,
Doar El poate să-l aline, //căci îmi este Dumnezeu. //

Nu mă duce niciodată pe alăturea de drum,
Vremea grea ce e venită, cea din urmă ce-i acum,
Căci îl las pe Domnul slavei, El să meargă-n fața mea,
Să îmi netezească calea, eu să pot înainta.
Nu mă lasă-n rătăcire o lumină ce-i de sus,
Căci iubit sunt eu de Domnul, de-al meu Preten scump Isus,
Rănile El mi le leagă, dar și-a-l meu suspin ce-i greu,
Doar El poate să-l aline, //căci îmi este Dumnezeu. //

Nu mă pot duce vre-o dată, lacrimile să cobor,
Chiar de curg ele șiroaie, chiar de-mi sunt ochii izvor,
Căci Acel care le strânge, în burduf e Dumnezeu,
Printre ele-mi pune-un zâmbet, să fiu fericit și eu.
Nu mă lasă-n rătăcire o lumină ce-i de sus,
Căci iubit sunt eu de Domnul, de-al meu Preten scump Isus,
Rănile El mi le leagă, dar și-a-l meu suspin ce-i greu,
Doar El poate să-l aline, //căci îmi este Dumnezeu. //