De ce oare pocăința este astăzi mai ușoară,
De ce oare nu-i trăită, cum trăiau odinioară,
Cei ce astăzi au un nume, îi numim... martiri... eroi,
Oare vor vorbi vre-o dat-ai noștri fii... așa de noi?

De ce oare strigă Domnul, prin proroci și prin cuvânt,
Să fim gata de plecare, căci El vine în curând,
Cum ne este oare haina, de ne spune... curățire,
Ce avem noi azi în inimi, de ne cere El... iubire.

De ce oare lepădare, ne mai cere... de păcat,
De ce strigă unitate, azi din ceruri ne-ncetat,
Frați iubiți... surori iubite, de ce oare Dumnezeu,
Face cernere și spune, că El vrea doar bobul greu.

De ce oare azi mai lasă, harul Său pe-acest pământ,
De ce lasă încă vreme, ce-a văzut în inimi... gând,
Ce-a găsit în viața noastră, de un timp ne-a mai lăsat,
Să ne pocăim și strigă, pocăiți-vă îndat.

De ce oare e mai largă, astăzi calea ce-a fost grea,
Unde-i crucea, unde-i jugul, ce ne cere a-l lua,
De ce-s zâmbete în rugă, vorbe aruncate-n vânt,
De ce astăzi pocăința e ușoară pe pământ.

Unde este cercetarea, mai demult care era,
Unde-i rugăciunea care, El pe loc îi vindeca,
Pe acei plini de credință, oare astăzi unde sunt,
Jurămintele făcute, când făceam un legământ.

De ce oare-i libertate, de a murmura în greu,
De ce oare-n adunare, se văd înălțimi mereu,
Căci din cer adesea strigă, noi îndat să ne smerim,
Și în drum spre cer vrea Domnul, ca sfințirea s-o găsim.

Dacă v-om deschide ochii, noi îndată vom vedea,
Pocăința e schimbată din trăirea ta și-a mea,
Noi o facem mai ușoară, ocolind ce este greu,
Dar o cale mai ușoară, ea nu-i înspre Dumnezeu.

De nu ascultăm azi glasul, care strigă ne-ncetat,
Vom pieri chiar dacă suntem, un popor răscumpărat,
Partea Lui El și-a făcut-o, când o jertfă a adus,
Și ne cere-a noastră parte-asemănarea cu Isus.