Mai lasă azi harul
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Mai lasă azi harul Stăpâne din ceruri,
Să vadă pământul ce nu a văzut,
Să vadă cât este, de-aproape sfârșitul,
Fă-l Doamne să vadă în Tine-nceput.
Deschide azi cerul mai lasă putere,
Sa-ți vadă puterea acei ce nu știu,
Că Tu ești un Rege... nu doar sus în ceruri,
Că Tu ești Stăpân chiar și-n timpul pustiu.
Atinge cu mâna ce-i în ațipire,
Trezește pământul să vadă acum,
Lumina divină de sus ce coboară,
Deschide-i azi ochii să vad-al Tău drum.
Alungă-ntristarea ce azi îl cuprinde,
Cu teamă-l hrănește în timpul ce-i greu,
Adu-i bucurie ca el să te simtă,
Să nu se mai teamă de cel ce e rău.
Mai lasă azi harul Stăpâne din ceruri,
Prin care acasă, Tu chemi un pământ,
Și fă-ntotdeauna, s-audă doar glasul,
Ce norii străpunge, oprește și-un vânt.
Întoarce-i spre Tine azi față prin ceață,
Ridică-i privirea ce-n jos s-a lăsat,
Și spune-i că vremea e azi pe sfârșite,
Pe drumul spre viață să vină îndat.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/231748/mai-lasa-azi-harul