Pe drumul mântuirii
Autor: Diana14
Album: Album2
Categorie: Diverse
Pe drumul mântuirii pe care am pășit,
Cu Dumnezeu de mână spre ceruri am pornit,
//nu am eu nici-o teamă, cu mine-i Dumnezeu,
Chiar dacă se arată, pe cale timpul greu. //
Mă trece de-ncercarea, în față ce-a ieșit,
Ca să-mi oprească pasul, ce eu îl am grăbit,
//dar numai înainte alerg astăzi mereu,
Căci am doar o dorință, să-L văd pe Dumnezeu. //
Pe drumul către viața ce nu are sfârșit,
Îmi este alergarea, căci vreau un infinit,
//să fiu cu-al meu Părinte, ce-mi dă aripi să zbor,
Ca peste munți și valuri să trec eu mai ușor. //
Trec și de suferință, pe brațul ce m-a pus,
Pe culmea cea de stâncă, aproape de Isus,
//aș vrea să fiu aproape de El când va veni,
Vreau să mă duc-acasă, aici când voi sfârși. //
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/231755/pe-drumul-mantuirii