Soarele pe cer răsare
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse

Soarele pe cer răsare,
Ne aduce-o veste mare,
În curând vine Mesia,
Să aducă veșnicia,
Și a Lui mare-ndurare,
Care margine nu are.

Chiar și luna ne vorbește,
Că El în curând sosește,
Să își ducă-n cer... acasă,
Doar mireasa Sa aleasă,
Care mult... mult o iubește,
Și nicicând n-o părăsește.

Se arată după zare,
El nu este-n depărtare,
Chiar și vești ce-s de războaie,
Molima ce e greoaie,
E măreața Sa lucrare,
Care nu e mică-. . i mare.

Chiar și cernerea vestită,
Este peste tot zărită,
Slova auzit-odată,
Azi e împlinită toată,
Una nu e risipită,
Căci e mare... nu e mică.

Multe boli ce-s fără nume,
Astăzi ele-apar în lume,
Care vor o omenire,
Să o-ntoarcă din neștire,
Să nu stea în rătăcire,
Vrea s-ajungă-n nemurire

Să fim dar în ascultare,
Căci nu știm când El apare,
După lună, după stele,
După vremurile grele,
După răsărit de soare,
Nu știm... dar noi știm c-apare.

Știm că este-atât de-aproape,
Judecata cu dreptate,
Pentru cei ce plâng cu jale,
Pentru cei tăcuți din vale,
Celor cu o cruce-n spate,
Le va ține Domnul parte.

Dar până când El revine,
Pentru cei ce-s în suspine,
Să-l slujim cu dăruire,
Zi de zi doar din iubire,
De vom face numai bine,
Nu vom fi dați de rușine.

Toate azi vestesc că-ndată,
Infinitul se arată,
O întreagă veșnicie,
Cu o bucurie vie,
Pentru cei ce azi așteaptă,
Îndurarea cea de Tată.

Pentru ei vine sfârșitul,
Începutul... infinitul,
Pentru ei azi lupta-i mare,
Ce adesea ea apare,
Dar nu poate să-i oprească,
Vor în slava cea cerească.

Au dorința mult aprinsă,
Ce nu poate fi învinsă,
Căci de dragoste au plină,
Inima care suspină,
Pentru ei îndat apare,
Cel de sus cu îndurare.

Cel care îndată vine,
S-avem candelele pline,
Să fim gata de plecare-n,
Ziua cea de sărbătoare,
Maranata... El apare,
Să fim gata azi popoare.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/232274/soarele-pe-cer-rasare