SUNT UN BOB DE NISIP

Sunt un bob de nisip, în clepsidră de har,
Picătură de must n-al veciei pahar,
Bucurie și teamă, în al mamei trup sfânt,
Ce aduce la viață, un copil pe pământ...

Sunt un flutur ce zboară către soare, lumină,
Un părău ce se scurge încet, firav prin tină.
Sunt o parte din strigăt de durere pe cruce,
Din Isus care plînge, vina lumii când duce...

Sunt țepușa coroanei care-i sfâșie fruntea,
Sunt durerea din coapsa, ce-i străpunsă de lancea,
Sunt mulțimea ce strigă, RĂSTIGNEȘTE-L PE EL,
Sunt doar unul din gloata, ce-l reneagă pe miel.

Sunt un fiu ce-și aruncă moștenirea pe-un zar,
Ce aleargă prin lume, după vise-n zadar.
Sunt o umbră ce trece, si-ar putea învia,
O lumină ce arde, de-i adaugi ceva...

Sunt și parcă s-aproape, să dispar, să renasc,
Ca o iarbă mănoasă, ce frumoși miei o pasc.
Sunt și-așa mi-i de bine, că aș vrea să nu pier,
Sus în cer să fiu piatră, prețios giuvaier.

Prin Isus, prin credință, prin al său dar de har,
Pot gusta nemurirea, prin al crucii altar.
Pot să fiu veșnicie, praf de stea, de iubire,
Zâmbet, Pace, cântare, flori pe chip, fericire...