Ajută-mă, iubit Părinte, prin încercări să nu cârtesc,
Ci să Te laud mult mai mult, şi mult mai mult să Te iubesc.
Ajută-mă, ca orice zi, să o transform în sărbătoare,
Chiar dacă valuri mă lovesc... chiar dacă e durerea mare...
Adesea obosesc pe cale şi trupul plânge sub povară
Căci orice vorbă mă răneşte şi-orice privire mă-nfioară
Sunt spini pe drumul ce-l străbat iar pasu-i greu şi-am obosit
Şi-adesea mă opresc pe cale şi mă întreb: mai sunt iubit?
Privesc în jur cu-ngrijorare: sunt multe zvonuri de război,
Cutremure, furtuni şi lacrimi... sunt multe boli şi sunt nevoi
Copiii pribegesc departe... părinţii-adesea sunt uitaţi
Şi dezbinarea-şi face loc cu vicleşug chiar între fraţi
De ce? De ce Părinte scump e arşiţă peste ogoare?
De ce iubirea se ascunde iar lipsa ei amarnic doare?
De ce ni-e teamă de-ntuneric şi nu putem să fim lumină
În lumea care ne condamnă deşi suntem lipsiţi de vină?
Trăim în vremea de pe urmă... atâtea semne ne arată
Că doar puţină este vremea şi va veni Acel ce-I Tată
Şi iar mă rog, să-mi dai putere, în dragoste mereu să cresc,
Şi-ajută-mă Părinte Sfânt prin încercări să nu cârtesc!

Vulcan-18-07-2022
Mary