Doamne... cât de negri-s norii ce în zare se arată...
Cât de rece e iubirea... mai rece ca niciodată
Iar un zvon, un zvon străbate largul mării şi pământul:
Iată-i ceasul de pe urmă... Se va împlini Cuvântul!
Lumea e debusolată: totul s-a întors pe dos
Apar boli ce nu au leac... urâtu-i numit frumos...
Mor copiii în războaie, mor bunici şi mame mor
Se cutremură pământul tot strigând după-ajutor
Şi din nou m-aplec la cruce şi Te rog nu ne lăsa
Căci avem nevoie astăzi Doamne de iubirea Ta!
Valurile sunt prea multe şi ne clatină credinţa
Numai Tu mai ai putere să laşi Tată biruinţa
Şi avem nevoie Doamne zi de zi să Te simţim
Să-nvăţăm din nou ce-nseamnă să iertăm şi să iubim
Căci fără de Tine Tată suntem goi. . suntem pustii
Şi ne rătăcim pe cale dacă tu nu ne susţii...
Vremurile-s tare tulburi: boli şi arşiţă... război
Şi furtuni ce ne vestesc că e vremea de apoi
Totuşi mă aplec la cruce şi Te rog nu ne lăsa
Căci avem nevoie Doamne zi de zi de pacea Ta
Şi de-ar fi să trecem valea unde moartea ne pândeşte
Dacă Tu eşti lângă noi şi credinţa noastră creşte!
Fiecare clipă-a vieţii Tu o ştii... tu o veghezi
Şi eu cred că nu ne laşi ci ne binecuvântezi!

Vulcan-20-07-2022
Mary