Alergăm prin lumea largă,
Și ne mai numim creștini,
Vrem ca să cântăm în ceruri,
Cu-acei îngeri... heruvimi,
Dar până atunci în gură,
Avem bârfă și ocară,
Suntem plini de lăcomie,
Ca și lumea de afară.

Frații cu mașini doar scumpe,
Cu pantofii lăcuiți,
Vin astăzi la închinare,
Căci și ei sunt pocăiți,
Cu cămașa mai mulată,
Portofelul plin mereu,
Stau nerăbdători pe bancă,
Să îi vadă Dumnezeu.

Poarta după ei pe sora,
Ce-i așa de colorată,
Haina de nu-i de la Zara,
Ea nu este azi purtată,
Cu o geantă mai finuță,
Cu un telefon în ea,
Ce îl scoate să citească,
De pe el ea... biblia.

După ei au și odrasle,
Ce-s de un miros plăcut,
Lumii... căci parfumul costă,
Nu e ieftin... el e scump,
Vin astăzi la închinare,
Căci părinții lor le-au dat,
Bani, mașini și haine scumpe,
Să slujeasc-un Împărat.

Însă undeva în spate,
Pe un scaun mai ascuns,
Poate plânge a lor frate,
Înecându-se în plâns,
Poate foamea îl slăbise,
Poate-i zdreanță haina sa,
Poate-și ține-acasă fiii,
Căci nu are ce le da.

Poate sunt mai mulți... nu unul,
Dar noi suntem azi orbiți,
De mândrie... lăcomie,
Ce ne face-așa grăbiți,
Înspre veșnicia moartă,
Căci așa... noi vom muri,
Dacă azi nu ne întoarcem,
Dacă nu ne-om pocăi.

Să deschidem ochii-ndată,
Să vedem cine suntem,
Să vedem pe care cale,
Astăzi oare alergăm,
Este ea spre cer... spre Domnul,
Sau spre locu-ntunecat,
Să ne întrebăm... azi cine,
E al nostru Împărat.