La poarta cea de judecată, destul de mult și-ades stătea
O văduvă ce, supărată, dreptatea sa își tot cerea
Căci necurmat la uși sunat-a și căutase ajutor
Dar amânată-a fost întruna de-un mult prea crud judecător

Nedrept era judecătorul, de Domnul el nu se temea
Din zi în zi, prin nedreptate, durerea ei îi adâncea
Ea nu avea averi, poziții și nici vreun soț apărător
Căci ii murise și se duse lăsând-o amar cu sacul gol

Și nu putea să dea vreo mită și nici atenții fel de fel
Ci singura nădăjduință era încrederea în El
Tot ce putea, de dimineață și până seara la apus,
Era să stea la porți înalte, chiar de zăvorul era pus

Dar într-o zi, judecătorul prea săturat de ruga ei,
Prea sâcâit de-a ei cerință și de-ai ei ochi adânci și grei,
Zisese: "Azi iți fac dreptate, căci vreau să scap de gura ta,
Căci prea îmi stai zilnic în cale!", așa vorbi atunci cu ea.

"Măcar că nu mă tem de Domnul și nici de om nu mi-e rușine,
De gura ta sâcâitoare mă scol și-ți fac astăzi un bine
Da, ai dreptate-n cearta- aceasta cu-acest pârâș supărător
Da, hotărăsc că ai dreptate și azi îți sunt apărător!"

Și mă gândesc, ce fericire cuprinse- atunci biata femeie
Și cum striga de bucurie c-a ei durere se încheie
Prin stăruință puse mâna pe dreptul ei la judecată
Căci calea-aceasta e găsită de Domnul ca fiind curată.

Ai auzit ce-a zis nedreptul judecător în acea clipă?
Și Dumnezeu, crezi, nu va ține pe-aleșii Lui pe-a Lui aripă?
Nu le va face, dar, dreptate, lor, care strigă zi și noapte?
Măcar că zăbovește parcă, le va răspunde drept, prin fapte!

Deci dacă- acest judecător care era rău și nedrept
Făcuse în final ce-i bine, ce cuvenea celui în drept,
Crezi oare că al nostru Tată care-i iubește pe ai Săi
Nu vă răspunde la chemare când e strigat 'n-adânci de văi?

Să nu descurajezi în rugă, să nu te-oprești din stăruinți,
Ci să continui cu credință, chiar de îți curg lacrimi fierbinți!
Să nu te lași, ci să te rogi la Domnul tău, neîncetat,
Pe-altarul Său făcut din aur să îți pui ruga necurmat!

Căci Domnul a promis c-aude și-ți va răspunde negreșit
Să nu te lași prins de-oboseală și nici de teamă copleșit!
Când strigă un nenorocit, Domnul aude și îl scapă
Și îngeri tăbărăsc în juru-i și-l scot viteaz din fund de groapă!