Trezeşte-te omenire!
Autor: Maria Luca
Album: clocot de cuvinte
Categorie: Trezire si veghere
Trezeşte-te omenire! Oare nu vezi... nu ştii
Că dragostea suspină în suflete pustii?
Nu simţi cum gerul iernii în inimă domneşte
Şi mult prea rar e omul ce iartă şi iubeşte?
Opreşte-te din goana ce duce spre niciunde
Şi lasă bucuria fiinţa să-ţi inunde...
Priveşte către ceruri... te uită la o floare.
Şi ochii să ţi-i umpli de zâmbet şi culoare...
Nu ştii că firul veţii se poate rupe-ndată
Şi ce rămâne-n urmă? O lacrimă uitată
Şi tot ce-ai strâns cu trudă în viaţa de-alergare
Le vei lăsa îndată la-Domnului chemare!
Trezeşte-te omenire! Învaţă ce-i iubirea
Priveşte către ceruri să-i vezi nemărginirea
Te bucură de viaţă... te bucură de cânt
Căci scurt e drumul vieţii aici, pe-acest pământ!
Vulcan-25-07-2022
Mary
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/232666/trezeste-te-omenire