Lepădare strigă Domnul, de păcat... nu de credință,
E cuvântul ce coboară, pentru orișice ființă.

De plăcerile de-o clipă, de cuvintele murdare,
Ce se-aud adesea astăzi, El ne cere lepădare.

De atât de multă ură, de atâta-nverșunare,
Dar și de o răzvrătire, El ne cere lepădare.

De ascunsa vrăjmășie, în popor ce a intrat,
De atât de multă bârfă, care ne-a îndepărtat.

De această goliciune, Isabela ce-a adus,
Și să îmbrăcăm îndată, haina sfânt-a lui Isus.

Să-mbrăcam iubirea sfântă, milă ce ne-a arătat,
Ca să nu ajungem unul, la sfârșit... . cel lepădat.

Să fim buni astăzi ne cere, haina să ne curățim,
Ca sa strălucim la nuntă, nici unul să nu murim.

Să ne înălțăm acasă, care-i dincolo de soare,
Însă pentru înălțare, El ne cere lepădare.

De o cale-a rătăcirii, de mândrie-amăgitoare,
De atâta lăcomie, ce ne duce la pierzare.

De iubirea cea de sine, și de firea ce-o păstrăm,
Care bine e hrănită, hrana lumii ei îi dăm.

Ne mai cere... dezbinare, să nu fie între noi,
Unitatea cea divină, s-o avem vrea în nevoi.

Prin iubirea cea cerească, astăzi ca să ne unim,
Ca la marea întâlnire, unul să nu coborâm.

Să fim treji și să-nțelegem, ce ne cere Dumnezeu,
Cum ar vrea ca să arate, pe pământ poporul Său.

Sa ne lepădăm de lume, și cu tot ce are ea,
Să ne-asemănăm cu Domnul, veșnicia să ne dea.