Mi-ai dat zile minunate
Autor: Florența Sărmășan
Album: Cu gândul mereu la Tine
Categorie: Laudă și închinare
Mi-ai dat zile minunate

Cred în Tine cu tărie
În Tine, nădăjduiesc
Mult bine mi-ai făcut mie
Inima, Îți dăruiesc

Mi-ai dat zile minunate
Sănătate și putere,
Spor în viață, spor în toate
În tristețe, mângâiere.

Mi-ai dat dragostea de Tată
Mi-ai dat tot ce mi-am dorit
Fiindcă Doamne niciodată
Nu m-am simțit amăgit

Iar fărădelegea mea
Ai uitat-o, m-ai iertat
Ți-ai jertfit chiar viața Ta
Din necaz, m-ai ridicat

Înțeleg Isus prea bine
Câte daruri am primit
Și sunt toate de la Tine
Salvatorul meu iubit!

Toată oastea cea cerească
Cu Tine am s-o stăpânesc
În cetatea cea aleasă
Eu veșnic am să trăiesc,

Viața cea adevărată
Care nu are sfârșit,
În cetatea minunată
Cu cei dragi ce i-am iubit

Împreună toți cu Tine
Fără teamă de cel rău
Veșnici vom fi, vom fi bine
Scump și mare Dumnezeu.

Am nădejdea și-s convins
Că Tu ești puterea mea
Nu mă voi lăsa învins
De cel rău, de nimenea

Tu ești stânca ce mă ține
Ancorat în veșnicie
Voi trăi etern cu Tine
În a Ta Împărăție!

Amin

Câmpia Turzii, 10 august 2022

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/233286/mi-ai-dat-zile-minunate