Se vor sfârși aceste vremuri
Autor: Diana14
Album: fara album
Categorie: Diverse
Se vor sfârși aceste vremuri, care durere au adus,
Căci o bătaie se aude, la ușă bate chiar Isus,
Se va sfârși și suferința, la capăt este ea acum,
Un glas se-aude azi adesea, spunând că-i un sfârșit de drum.
Se vor sfârși aceste clipe, ce-s de necazuri și nevoi,
În ele nu suntem noi singuri, în ele Domnul e cu noi,
În luptele atât de grele, din ceruri luptă ne-ncetat,
Acel care demult pe-o cruce, cu sânge ne-a răscumpărat.
Se vor sfârși și-aceste lacrimi, ce curg șiroaie de dureri,
Aproape este fericirea, fără sfârșit... e după zări,
Aproape este bucuria, ce margine nu va avea,
Căci tot ce este azi aproape, este-n Împărăția Sa.
Se va sfârși și timpul care, el este azi atât de greu,
Acel ce este-atât de-aproape, El nu e om... e Dumnezeu,
Aduce veșnicia celor, ce îl așteaptă ne-ncetat,
El pentru ei murea pe cruce, atunci când l-au crucificat.
Se va sfârși și prigonirea, adusă-n vremuri de sfârșit,
Căci vine Domnul mântuirii, Acel ce moarte-a biruit,
Doar să răbdăm până la capăt, căci El va reveni îndat,
Să își înalțe-a Sa mireasă, aleasă pentru-al Său Palat.
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/233376/se-vor-sfarsi-aceste-vremuri