Pasul ruginilor

În fiecare sfârșit de august, mă urc la Pasul ruginilor,
acolo unde soarele mângâie vara cu raze blânde și prietenoase,
unde vântul își face simțită prezența,
parcă împingând ușor trupul verii încărcat de roade coapte, dulci
pe care le aduce
ca întâmpinare, sorei mai mici dar bogate,
cu jupoane arămii și aur,
mirosind a vii ce se grăbesc să-și arate roadele.
Vântul suspină în fața toamnei părăsind vara,
și după vechiul obicei,
se apropie emoționat de frumusețea ei, respirând
aproape de fața-i, miresmi aduse de pe dealuri,
deținătoare de câțiva stropi de rouă,
ce-au vrut să fie martorii predării ștafetei dintre cele două surori.
Cu ochi plânși în rugini, vara se-apleacă
într-o frumoasă reverență șoptindu-i: Bun venit!
Pleacă,
însoțită temporar de vântul ce-o abandonează la poarta
pe care intrase conștientă că acestea sunt zilele
pe care le mai are de trăit în splendoarea primită.
Vântul se-ntoarce curtenitor, trage aer în piept,
gata să-i cânte în strune toamnei cu ochii în ploi,
acoperită de primele haine ale frunzelor cu chip de aur și aramă.
Plouă des, cu răbdare, ploaia și-a început drumul ce-l are de parcurs câteva luni...

Îndrăznesc să visez la întâlnirile sporadice dintre ea și vară,
pe care o mai cheamă la plimbări pe malul râurilor, lacurilor, oceanului...

Alexandrina Tulics, august 2022 -Delafield