Vremea secerişului
Lanul de grâu e-aproape copt
Sub vântul cald şi lin al verii,
Ce-i leagănă bogatu-i rod
În zori de zi şi-n pragul serii.

Stăpânu-l vede de departe,
Îşi zice: ” Vremea a sosit,
Boabele lui sunt despicate,
Stau aurite-n răsărit.

Să-l mai lăsăm totuşi puţin
Măcar o ploaie să-l mai ude,
La margini încă este plin
De spice tinere şi crude”.

Şi ploaia udă lanu-ntins,
Cele din urmă spice cresc,
Şi-n unduiri de necuprins
Boabele mari îngălbenesc.
---------------------------------------------
Ca un sul de carte cerul se desface
Pe el este scrisă dreptatea divină,
Dumnezeul nostru vine, nu mai tace,
Într-un car de foc, neguri şi lumină.

Glasul Lui se-aude peste-ntreg pământul,
Munţii se despică, marea e-n tumult,
În cele patru zări răsună Cuvântul:
“Asta este ziua vestită demult! .

Seceraţi tot lanul legănat sub soare,
Separaţi neghina din acelaşi loc,
Umpleţi ale slavei bogate hambare
Iar cealaltă parte aruncaţi-o-n foc”.


Firea îngrozită se zbate şi plânge,
Strigă către stânci: ”Cădeţi peste noi! ,
Suntem păcătoşi, vinovaţi de sânge,
În faţa dreptăţii stăm singuri şi goi”! .

Timpul socoteşte şase mii de ani,
Eu unde mă aflu, tu unde ai să fii?
Printre cei ce-aşteaptă pe Hristos, orfani,
Sau cei care simt ale Lui urgii? .

Timpul se opreşte, mă-ntreb şi te-ntreb:
Ajuns faţă-n faţă cu ţara promisă
Vei fi credincios cum a fost Caleb?
Sau vei fi iscoada înapoi trimisă? .